Vacanţa a început.

Oficial e vacanţă! Şi asta nu o spun pentru ca mă gândesc eu aşa că astăzi suntem în 16 iunie sau că mâine este vineri. Nu asta contează. Ciudate sunt atitudinea şi activităţile oamenilor începând cu zilele acestea.

În faţa blocului meu te simţi ca-ntr-un parc de distracţii. La leagăne copii se băteau pe leagăne, balansoare & co, pe alee unii se jucau tenis, iar în parcare volei şi magăruşul. Peste tot pe jos era plin de jucării, iar glasurile lor se auzeau simultan, de parca ar fi scăpat din junglă. Atât entuziasm nu am mai văzut pe ei de... vara trecută.

Se pare că de acum va trebui să mă obişnuiesc din nou cu galăgia lor care durează de dupa-amiaza până pe la orele 23, cu mămicile şi bunicile lor care sparg seminţe la canapea, cu taţii şi bunicii care beau bere şi joacă table şi nu în ultimul rând cu privirile lor analizatoare de fiecare dată când vrei să treci prin zonă.

Nu pot decât să le doresc şi lor, şi vouă şi, nu în ultimul rând, mie, o vacanţă bestială, plină de evenimente plăcute şi distracţie.

PS: Să sperăm că vara asta mai şi scriu pe blog.

Letargie de ianuarie

Primul post pe 2011. Unul prost, chior, sec. Să vedem cât mai continui aşa, dacă mai continui.

După revelion s-a instalat liniştea. Începând cu dimineaţa de 1 ianuarie, tot oraşul doarme. Toţi resimţim o stare de apatie, de somnolenţă continuă, de lipsă de energie. Încep grijile, începe stresul, începe şcoala.

Ce am putea să facem? Singura soluţie ar fi să dormim şi să ne simţim bine cât de mult mai putem, să ne trezim mâine dimineaţă voioşi, optimişti, ca şi cum am pleca într-o excursie cu colegii, prietenii. Vizităm o şcoală. Asistăm la orele de curs, luăm cunoştinţă cu profesorii, nici nu suntem noi elevii, nici nu o să fim ascultaţi şi nici nu o să ni se pună note.
Nu, o să fie doar o vacanţă în continuarea vacanţei de sărbători.

Nu garantez că o să reuşim, dar putem să încercăm.

"Prietenie,(...) putere, tinerete, fum"

M-am săturat să fie duminică, să mă trezesc târziu, să fiu obosită moartă, să mă străduiesc să mă refac şi să ştiu că am o grămadă de învăţat.

Aş vrea o vacanţă continuă. O distracţie continuă.

Să nu mai spun că vremea de afară e jalnică, chiar de lenevit.

Nu sunt în stare să concep un post cum trebuie, nici nu ştiu de unde dorinţa mea subită de a posta. Atât că deja mi se închid ochii.

LE: Am uitat să menţionez că deja m-am dat pe colinde şi pe portocale. Mai am să-mi împodobesc bradul şi m-aş simţi exact ca de Crăciun.

Nemulţumire tipic omenească

Cu toţii suntem nemulţumiţi: unii că n-au ce îşi doresc, alţii pe cine îşi doresc, alţii că n-au parte de timp liber, alţii că se termină weekendul.

Aşa eram eu ieri. După un weekend tare frumos şi palpitant, am o avut o faţă tristă rău tot drumul spre casă. Niciodată nu sunt mulţumită de ce mi se oferă, oricât de mult ar însemna. Şi nu-mi dădeam seama de asta. Mi se părea că mi se cuvine totul, chiar şi o vacanţă de o viaţă întreagă în care nu mai e nevoie să învăţ, să muncesc, iar resursele financiare vor veni de la sine.

Asta până am văzut că se poate mai rău. Am mers vreo 10-15 minute până la ţară că tot era în drumul nostru. Am coborât din maşină cu cât de mult nechef se poate şi îl tot întrebam pe tata ce căutăm acolo, de ce nu mergem direct acasă? Dar se pare că trebuia să merg ca să redevin eu, cea normală şi cu picioarele pe pământ. La colţul gardului nostru, erau 3 copii, sfioşi care au venit imediat lângă poartă cum mama i-a strigat. Aveau între 7 şi 10 ani, cam aşa şi erau ca vai de capul lor. Nu ştiu dacă erau jegoşi sau doar foarte batuţi de vânt, dar mi-a fost milă de ei. Mama o întreabă pe o fetiţă ce face tatăl ei, dacă îi merge bine, dacă a mai sunat(se pare că era plecat in străinătate la muncă în construcţii). Nu ştiu exact ce a zis fetiţa, ceva că ar trebui să sune şi că nu-i merge aşa bine. Părinţii le sunt şomeri şi abia au bani ca să-i îmbrace de şcoală şi să le dea de mâncare.

Mama le-a dat ceva să ronţăie, nişte mere parcă, iar ei au sărit imediat pe ele. Apoi am aflat de la ei că au vacanţa aia de o săptămână, de care ne bucuram cu toţii când eram la 1-4. La întrebarea mea, ce fac ei în vacanţă, mi-au spus că nimic, stau şi ei "p-aicea" pe drum, se mai joacă, mai au şi teme, că le-a dat "doamna" exerciţii multe...

Atât, că după-aia am plecat. Dar mă gândesc aşa: oricâte am avea nouă tot ni se pare că ni se dă prea puţin. Câte nu ne oferă nouă părinţii, "doar ca să-i fie copilului bine"? Şi câte mofturi nu facem? Dar dacă am fi trăit undeva la ţară, într-o zonă uitată de lume, unde adio Mall, cafenele, internet şi altele. Şi totuşi poate pentru ei ceea ce trăiesc e mai bun, poate aia e distracţia cu adevărat, să umbli jegos, pe drum, prin frig în toiul toamnei. Poate că dacă am vedea asta mai des, am aprecia mai mult ceea ce avem.

Ultima zi de vacanţă

Am observat ca oraşul a fost cuprins de o atmosferă aparte în după-amiaza/seara asta: era soare, erau frunze ruginii pe bulevard, oamenii erau numeroşi, tinerii profitau de ultimile ore din vacanţa mare, şi parcă totul era aparte. Era frumos, gen ultimile clipe de viaţă normală înainte de sfârşitul lumii.

În cofetăria-cafenea unde am fost, chelneriţele stăteau degeaba, se uitau pe Acasă TV la o "telenovea" la plasma agăţată de perete, iar şoferii de pe stradă aveau chef de distracţie: unii claxonau aiurea, alţii făceau cu mâna, unii chiar ne salutau pe bune.

Bunădispoziţia era peste tot deşi oamenii nu aveau nimic de făcut. Tocmai asta mi-a plăcut.

Vă doresc un an şcolar plin(nu la modul dificil), dar cu situaţii palpitante ca să nu aveţi timp sa vă plictisiţi, cu profesori indulgenţi, cu colegi noi draguţi, cu note mari şi luate pe merit, cu acumulat de informaţii importante pentru orice om cu pretenţii, cu multă fericire şi cu mult entuziasm. La fel îmi doresc şi mie. Să aveţi o primă zi de şcoală impecabilă, însorită, fără bătături de la balerini/pantofi, fără dresuri rupte(pentru fete), minunată, şi poate ne vedem mâine.

1-Din categoria vecinii mei.

Vecinul meu din perete sforăie şi chiar al naibii de zgomotos. Nu vă închipuiţi că omul e zidit în pereţii blocului. De fapt, locuieşte pe scara cealaltă a blocului, dar apartamentele sunt lipite între ele, astfel încât atunci când el sforăie în dormitorul lui se aude la mine în dormitor. 

Aşa ajung eu să mă scol la 7 jumătate dimineaţa(atunci e punctul culminant al sforăiturilor lui), cu dorinţa nebună de a merge în pijamale şi papuci până pe scara cealaltă, la el la uşă.  Dar niciodată nu apuc să fac asta, fiindcă imediat după ce mă trezesc eu complet, încetează să mai sforăie, probabil se trezeşte şi el.

Deocamdată încă iau totul în glumă, dar, totuşi, ce-o să mă fac dacă mă mai trezeşte şi restul vacanţei la 7:30?

Zâmbim, râdem, avem încredere.

(Beach Girls)

Iată că a venit în sfârşit ziua de 20 iulie. Am aşteptat cu nerăbdare să plec în vacanţă şi iată că a venit momentul.

Eram pe stradă cu soul sister, adâncite în discuţii şi se aude dintr-o dată o sonerie la telefonul cuiva din apropiere-era o manea. Soul sister se opreşte din vorbit, se uită la mine şi mă întreabă: "Sună telefonul tău?" Nu ştiu ce a fost în capul ei când a pus întrebarea asta, dar m-am simţit profund jignită: Cum să fie o manea soneria mea? :)) Imediat au trecut pe lângă noi nişte ţigani răspunzători de maneaua care se auzea de la un telefon, iar noi am început să râdem pe înfundate.

Astăzi sunt fericită, veselă, binedispusă, emoţionată, uşor confuză, dar zâmbitoare, de aceea îmi impun ca de acum înainte să fiu mereu fericită.

Concediul ăsta o să fie maxim cel mai tare de până acum!

Revin probabil în jurul de zilei mele de naştere. Distraţi-vă pe oriunde o să fiţi până atunci!

Bătaie pe joburi.

E miercuri. Nu că mi-ar păsa, vacanţa o simt de săptămâna trecută. Şi tot de săptămâna trecută am observat că tot mai multă lume de vârsta mea vrea să se angajeze pe timpul verii, o luna, poate două. După nişte calcule, am decis că nu mi-ar strică să mă angajez şi eu o lună de zile. Problemele/impedimentele elevilor care vor să muncească vara sunt următoarele:

• nu prea există locuri de muncă part-time, şi dacă sunt e mare bătălie pe ele vara

• puţină lume angajează o persoană doar pentru o lună sau două

• elevii n-au experienţă şi cerinţa asta apare cam peste tot

• locurile de promoteri sunt deja ocupate

• elevii nu par serioşi/conştiincioşi, de aceea unii preferă persoanele adulte

• la vârsta noastră nu ne convine să muncim o lună întreagă, 6-8 ore pe zi pentru 4-5 milioane, şi mai mult de-atât nu ne dă nimeni.

• trăim într-un oraş potrivit ca mărime, iar terasele/piscinele/supermarketurile nu sunt multe, deci nici locurile în care am putea face ceva nu sunt multe.

Nu am mari speranţe că o să găsesc vreun job care să-mi convină, dar ideea de a avea banii mei, pe care să-i fac praf cum mă taie capul mă entuziasmează.

Dacă şi voi gândiţi la fel ca mine, eu vă doresc baftă şi vedem noi cum ne pierdem timpul vara asta. 

I know.

Da, n-am mai postat nimic. Şi ce, parcă ar conta... În ultimul timp ori am zile prea bune încât nu-mi stă mintea la blog, ori am zile naşpa rău în care n-am chef de nimic. În ultima situaţie sunt şi astăzi, dar totuşi postez despre lenea şi necheful meu.

Şi aşa mult aş vrea să nu fiu nevoită să merg la şcoală, să nu-i văd faţa "adoratei" mele profesoare şi să nu m-asculte la materia mea "preferată", dar uite că nu se poate. Şi ce să faci dacă nu se poate? Simplu: dai piept în piept cu inamicul. Prin urmare, cel mai bun lucru ar fi să merg la şcoală şi să iau odată nota aia amărâtă care-mi va hotărî media, indiferent dacă va fi 3 sau 6( că de mai mult n-am eu faţă- asta gândeşte "iubita" mea profesoară)

Singurul lucru care mă mulţumeşte este că vine vara. De fapt, nu vine, a venit. Şi ce poate să fie mai frumos decât 3 luni de vacanţă în care să-ţi faci de cap şi să n-ai nicio grijă? Yeap, nimic.

Summer is calling my name. Abia aştept!