miercuri, 30 iunie 2010

Totul despre Lilia Ceban

Am cunoscut-o pe Lili, cum îi spun cunoscuţii, la o petrecere de Sfinţii Petru şi Pavel. La prima vedere mi s-a părut o femeie obişnuită, dar am constatat apoi că era mai mult: Lilia Ceban este o surdo-mută din Republica Moldova, o basarabeancă frumoasă cum ar spune alţii, care are nişte ochi minunaţi şi deşi are problemele ei, continuă să se bucure de viaţă.

S-a născut în Republica Moldova, în oraşul Comrat; a ajuns asistentă medicală la Tiraspol, al doilea oraş ca mărime din Republica Moldova şi a venit în România în anul 2000, pe când avea 26 de ani din cauza sărăciei, în speranţa unui trai mai bun, după cum mi-a spus şi ea:" afaceri... ce mai, pentru bani...".

În România nu are niciun act; nu are certificat de naştere, nu are buletin, nu are diplomele care să-i arate studiile. Dar acest lucru nu a împiedicat-o să-şi întemeieze o familie. Pe soţul ei, Marian Raicu, surdo-mut şi el, l-a cunoscut acum aproximativ 9 ani şi de atunci trăiesc în concubinaj, au şi 2 copii care nu suferă de acelaşi handicap ca şi părinţii lor. 

Momentan, Lilia lucrează în croitorie, cu carte de muncă, iar soţul ei e pensionat pe caz de boală, dar nu se plâng de sărăcie. Deşi trăiesc de atâţia ani împreună, ei nu se pot căsători legal. Motivul: Lilia nu are cetăţenia română, deşi se luptă de mai bine de 5 ani să o obţină şi nu reuşeşte să primească decât promisiuni. A ajuns până la Camera Deputaţilor, a stat de vorbă cu Silviu Prigoană, iar după nenumărate demersuri pe care le-a făcut la Ambasadele României şi Moldovei, i s-a spus în final că pe lângă plata unei taxe pentru a dobândirea cetăţeniei, ar mai trebui să cânte şi imnul de stat.

Întrebarea logică care vine acum, este cum ar putea să cânte o surdomută imnul României în cazul în care ea nu simte decât vibraţii, nici decum muzica şi nu poate să vorbească?

Speriată că ar putea pierde banii de pe taxă, Lilia preferă să-şi crească copiii cu acei bani decât să-i piardă. „Mi-au tot spus că se rezolvă să mai aştept şi să am răbdare dar oricum ar trebui la finalul demersurilor ar trebui să intonez şi imnul României".

Cazul ei a fost şi prin ziare, după cum chiar Lilia mi-a spus: la Click, la Adevărul, chiar şi la televizor, semnalul fiind tras de Cronica Cârcotaşilor. Ştie exact numele tuturor oamenilor care i-au promis că o ajută. Ionica Tarău şefa Asociaţiei 1 iunie din Buzău, a fost cu Lilia  la Camera Deputaţilor, dar din nefericire în calea obţinerii cetăţeniei stă povestea cu intonarea imnului de stat. Li s-a spus că singura şansă pentru a obţine cetăţenia este de a se modifica acel articol de lege şi că se vor face demersuri către ministrul justiţiei. De atunci şi până acum legea nu s-a modificat în această privinţă, nimeni nu a luat atitudine.

Chiar ea, moldoveanca hotărâtă şi înţepată s-a săturat să mai lupte. Nu mai spune că şi-ar dori să-şi viziteze fraţii în Republica Moldova, din Ştefan Vodă, sat Feşteliţa(părinţii îi decedaseră încă înainte de a veni în România), deoarece pentru asta i-ar trebui cam 1000 de euro, pe care nu ar avea cum să-i procure, dar nici nu ar putea să se despartă de copiii ei.

La întrebarea mea, de ce i se pare mai bună viaţa ei de acum, decât cea pe care a dus-o în Republica Moldova, răspunsul ei a a fost următorul: "aici am o familie". Mi-a plăcut răspunsul ei şi prin asta mi-a arătat ca familia e tot ce contează pentru ea, se simte în largul ei în România, se simte acceptată, singura ei nelămurire e de ce n-ar putea să obţină cetăţenia  română: pentru că suferă de un handicap? Dacă ar avea cetăţenia ar putea merge şi ea la un spital în caz de o urgenţă, ar putea vota, s-ar căsători legal cu soţul ei şi ar mai beneficia şi de alte lucruri care acum nu-i sunt la îndemână.

Mi-a plăcut discuţia cu Lilia, nu l-am considerat doar un interviu; ştiu că nu am  cu ce c-o ajut, dar îmi face plăcere să-i public povestea şi să vă arăt vouă, cititorilor mei, câte se pot întâmpla în România.

luni, 28 iunie 2010

Copii vânduţi de proprii părinţi

Copiii romi din Ţăndărei sunt trimişi la cerşit şi la furat în Marea Britanie.

Ei au fost traficaţi de proprii părinţi pentru 20.000 de euro "bucata". Banii pe care îi strâng minorii din cerşit sunt trimişi înapoi în oraşul ialomiţean prin Western Union sau MoneyGram.

Presa din Marea Britanie a scris în repetate rânduri despre copiii de ţigani din Ţăndărei care au ajuns să cerşească pe străzile Londrei.


„The Sunday Times", august 2009: Bandele importă copiii în Marea Britanie pentru a obţine ajutoare sociale. Sistemul de operare este simplu: cei mici primeau acte false pentru ca aparţinătorii să obţină ajutoare sociale. 

„Ţăndărei, un orăşel din estul României, este una dintre bazele presupuşilor traficanţi. Aproximativ 100 de case noi, evaluate la 20 de milioane de lire, au fost construite in ultimii cinci ani. Poliţiştii britanici cred că au fost ridicate cu bani proveniţi parţial din aceste fraude", se arată în articolul publicaţiei britanice. 

„The Sun", ianuarie 2008: Copiii dispar din Ţăndărei. „Nimeni nu ştie cine este următorul. Copiii pur şi simplu nu mai apar la şcoala şi nu-i mai vedem vreodată", a declarat directoarea Steluţa Mitrea reporterilor britanici. Aceştia mai spun că „aproximativ 160 de elevi ai şcolii ar fi parte dintr-o armată din ce în ce mai mare de copii-sclavi care cereşesc sau fură pe străzile din Anglia".

(articol preluat selectiv de pe www.adevarul.ro )

duminică, 27 iunie 2010

Yeah, I`m back!

16 zile. Atât am putut să stau despărţită de jaful meu de calculator, dar căruia i-am simţit destul de mult lipsa, de internet şi de orice viaţă socială care are legătură cu oraşul.

Nu ştiu ce să postez acum, revin mai târziu.

vineri, 11 iunie 2010

Stop.Pause.

E prima zi în care oficial e vacanţă, suntem liniştiţi cu toţii, fie ca suntem foarte mulţumiţi de evoluţia noastră pe parscursul anului şcolar ce tocmai s-a încheiat, fie suntem uşor dezamăgiţi pentru că la începutul anului am dat-o în bară la unele materii, ne-a fost greu să ne redresăm şi ca urmare mediile sunt mai mici decât ne doream.

De astăzi o să fie o pauză  în publicarea de posturi pe blogul meu, pauză care poate să ţină 3 zile, o săptămână, 2 săptămâni, poate mai mult, sau poate n-o să mai revin(momentan e puţin probabil). 

De astăzi mă retrag ca să pot să las în urmă neplăcerile pe care le-am avut de la începutul anului până acum(au fost puţine), să pot să-mi încarc bateriile cât de mult pot, să apar altfel în faţa voastră(nu, n-o să-mi fac nicio operaţie estetică) şi să revin în forţă şi cu multă originalitate astfel încât să vă pot încânta şi de acum încolo.

Vă doresc să aveţi cea mai frumoasă vară pe care aţi avut-o până acum, iar mie îmi doresc la fel.

Mania femeilor pentru cumpărături

Dacă am face un chestionar 7 din 10 femei ar spune că shoppingul le relaxează.  Probabil bărbaţii sunt şocaţi, nu înţeleg cum iubitele/soţiile/fiicele lor se relaxează când ei sunt epuizaţi doar că trebuie să umble după ele.

Pe mine nu ştiu dacă cumpărăturile mă destind  complet, dar mă îndepărtează de orice gânduri urâte sau de orice problemă. Când eşti prin magazine eşti preocupat să găseşti cât mai multe lucruri drăguţe care să-ţi placă, să probezi cât mai multe, să cumperi cât mai mult. Senzaţia e specială. Pentru o persoană de sex feminin o săptămână în care nu şi-a cumpărat nimic nou e un chin.

Şi niciodată o fată nu e mai fericită decât atunci când pleacă cu o mulţime de plase încărcate cu haine dintr-un centru comercial.

miercuri, 9 iunie 2010

Bătaie pe joburi.

E miercuri. Nu că mi-ar păsa, vacanţa o simt de săptămâna trecută. Şi tot de săptămâna trecută am observat că tot mai multă lume de vârsta mea vrea să se angajeze pe timpul verii, o luna, poate două. După nişte calcule, am decis că nu mi-ar strică să mă angajez şi eu o lună de zile. Problemele/impedimentele elevilor care vor să muncească vara sunt următoarele:

  • nu prea există locuri de muncă part-time, şi dacă sunt e mare bătălie pe ele vara
  • puţină lume angajează o persoană doar pentru o lună sau două
  • elevii n-au experienţă şi cerinţa asta apare cam peste tot
  • locurile de promoteri sunt deja ocupate
  • elevii nu par serioşi/conştiincioşi, de aceea unii preferă persoanele adulte
  • la vârsta noastră nu ne convine să muncim o lună întreagă, 6-8 ore pe zi pentru 4-5 milioane, şi mai mult de-atât nu ne dă nimeni.
  • trăim într-un oraş potrivit ca mărime, iar terasele/piscinele/supermarketurile nu sunt multe, deci nici locurile în care am putea face ceva nu sunt multe.

Nu am mari speranţe că o să găsesc vreun job care să-mi convină, dar ideea de a avea banii mei, pe care să-i fac praf cum mă taie capul mă entuziasmează.

Dacă şi voi gândiţi la fel ca mine, eu vă doresc baftă şi vedem noi cum ne pierdem timpul vara asta. 

luni, 7 iunie 2010

Şi a venit...

vara. cu aripile ei. raze de soare. cu flori. cu fluturi. cu verdeaţă. N-o să o mai las. să plece. Dar când va pleca. mă va lăsa goală. O să-mi ia înapoi. tot ce mi-a  dat. Mai sunt 3 zile. de şcoală. De parcă i-ar păsa. cuiva. Oricum vacanţa. a venit. O să fie 3 luni. de stat degeaba. de mare. de bronzat. de umblat pe străzi. şi prin alte oraşe. de mâncat îngheţată. de holbat la fuste şi tricouri prin mall. de dependenţă de prieteni. de lăsat în urmă profesori şi materii. de lăsat în urmă tot ce înseamnă şcoală. de uitat de materia mea "preferată". de linişte. de citit mult şi multe. de căutat distracţie în plus. de băut limonadă. de dansat pe  melodiile varii. de suportat căldura. de uitat de criza financiară care o să se simtă din ce în ce mai mult. de vopsit unghiile în mii de culori. de chinuială cu dinţii care se fac din ce în ce mai drepţi. de dus la minunatul meu medic stomatolog. de învăţat germană. de făcut orice altceva nu-mi trece prin cap.

Have fun this summer!

vineri, 4 iunie 2010

"Eu sunt de lux, tu?"

Astăzi a avut loc la mine în liceu reuniunea de 10 ani a celor care au fost şi ei elevi ai minunatului nostru colegiu. Cei mai mulţi dintre ei m-au impresionat. Toţi păreau oameni de succes, unii veniseră şi cu copiii, se fotografiau, unii au şi sfidat profesorii şi au încălcat regulile pe care le respectaseră 4 ani- se aşezau frumos în parcul liceului şi-şi aprindeau ţigările. Mie chiar mi-a plăcut să-i privesc pe toţi şi să le urmăresc reacţiile. 

Mă gândeam cum o să fie la noi la întrunirea de 10 ani, deşi nu am terminat încă liceul, cum o să citească din nou catalogul şi cum o să mă  întrebe fiecare fost coleg ce am făcut în ultimii 10 ani. Tare mi-e frică că nu o să am ce să spun, că n-o să am nici carieră, nici familie, că o să-mi fie ruşine cu ceea ce sunt şi n-o să vreau să dau ochii cu ceilalţi. 

Îmi mai imaginam alături de prietenele Fursec şi Şoarece cum o fi să fii prostituată şi să recunoşti acest lucru la întrunire: " Sunt prostituată, de lux. Şi am şi vilă, şi mercedes şi geantă de la Prada. Fată, tu de care eşti? Că arăţi cam rău, tu nu eşti de lux, nu?"

A fost o zi bună. Enjoy!

marți, 1 iunie 2010

Ziua copilului.

Ar trebui să fie o zi frumoasă, sublimă chiar. Păcat că nu e aşa, vremea de afară strică tot.

Şi acum vine întrebarea: "Ce faci de ziua copilului?". Am auzit-o de o grămadă de ori astăzi. Slavă domnului că măcar mama nu e paranoia, şi ea nu m-a întrebat. Totuşi, răspunsul este: Fac ce fac de un an încoace în perioada asta a lunii: merg la stomatolog cât de dimineaţă se poate, mi-am cumpărat banane şi covrigi(ador covrigii) şi mai dau o fugă şi pe la şcoală, ca să nu uit că sunt copil.

Cam atât. Şi n-o să spun  clişeul: "La mulţi ani de ziua copilului" pentru că eu nu cred în ziua copilului. Copii sărbătoresc oricând. Nu trebuie să aibă o anumită zi în care să se simtă copii. Copil o să mă simt şi la 40 de ani, pentru că se păstrează oricând ceva dintr-un copil în mine, dar niciodată n-o să-mi placă Ziua copilului.