luni, 19 aprilie 2010

Ploaie şi ură

Nu urăsc, niciodată nu am fost capabilă de acest sentiment sau ce o fi el. Doar oamenii prea puternici ar putea să-l aibă, eu nu. Dar în această postare o să folosesc cuvântul "ură" pentru ceea ce simt, pentru că altfel nu aş putea să mă fac înţeleasă.

În viaţă întâlnim oameni şi oameni; oameni buni, şi oameni mai puţin buni(ca să nu zic răi). Eu cred că de la toţi putem învăţa ceva:cum să fim şi cum să nu fim.
Urăsc oamenii care încearcă să profite după urma ta. Aceştia sunt oameni cu care evit să vorbesc şi pe care încerc pe cât posibil să-i exclud din viaţa mea. De la ei învâţ cum să fiu grijulie în prietenii pe care mi-i aleg.
Urăsc oamenii care înseală încrederea. Prin ei învăţ să nu trădez niciodată.
Urăsc oamenii cu două feţe, sau care poartă măşti. Ei mă învaţă cum să spun abia după mulţi ani că am reuşit să cunosc o persoană.
Urăsc oamenii care cer ajutorul, dar nu acordă niciodată. De la ei învăţ să fiu egoistă când trebuie.
Urăsc persoanele indiferente. Ei mă învaţă cum să mă prefac că sunt la fel.
Urăsc oamenii care vorbesc mult. Şi prost. Asta îmi dovedeşte doar că trebuie să fiu cumpătată în tot ce fac.
Urăsc lumea care uită. Nu uitatul firesc, ci uitatul de persoane. Nu te poţi preface că n-ai cunoscut o persoană sau că ai uitat tot ce aţi vorbit timp îndelungat. Mă face să învăţ să par c-am uitat şi eu, dar să nu uit niciodată.

Cocalari la iarba-verde

Weekendul meu a început bine: o ieşire în oraş, o seară drăguţă cu filme şi a continuat cu o duminică însorită cu iarbă verde. Eram entuziasmată pentru că anul acesta era prima dată când mergeam în afara oraşului la un gratar cu posibilitatea de a mă bucura cât pot de imensitatea de verdeaţă din jur.

Toate bune şi frumoase, luam o lecţie de fotbal de la verii mei şi aşteptam una de volei de la "veterani"; cu excepţia manelelor care răsunau în disperare de undeva de lângă noi, de reuşeam să le disting şi versurile oricât de mult încercam să par deloc afectată. Făceam faţă, până când a mai apărut un grup de maşini, erau nişte tineri(cam 20 de ani) care s-au aşezat lângă noi.
Păreau respectabili(hainele sunt înşelătoare), doar că în scurt timp au "luat-o tare cu maneaua". Şi când spun tare nu cred că vă puteţi imagina aşa ceva. Eram practic înconjurată:din stânga o manea, din dreapta o alta. Ambele se auzeau extrem de puternic, dar nu mai întelegeam niciun vers de data asta. Nu că m-ar fi deranjat, dar aş fi preferat să nu fiu nevoită să citesc pe buze şi să urlu ca cei din jurul meu să poată înţelege ceva.

Nu am nimic cu oamenii care ascultă manele. Nu sunt un gen muzical preferat de mine, dar la o petrecere mă adaptez. Însă nu înţeleg de ce la iarbă verde fiecare trebuie să fie cu muzica lui dată la un volum cât mai ridicat, încât să auzi deodată cel puţin 3 melodii diferite. Dacă vrei să-ţi asculţi muzica da-o suficient de tare încât să auzi tu, nu pe o rază de 200-300 m.
Să nu mai spun că nu au fost în stare să-şi adune gunoaiele, să le pună într-o pungă şi să le arunce la coş.

Nu ştiu ce-o să fac data viitoare când o să merg la iarbă-verde, dar sper să găsim o zonă mai izolată, unde să nu fiu poluată fonic.

miercuri, 14 aprilie 2010

This is about future.

Când eram mică îmi plăcea să o fac pe asistenta, dar niciodată când eram întrebată:"Ce-o să devii când te faci mare?" nu spuneam că medic/doctoriţă. Mi se părea prea greu. Nu să spun, ci să fiu.

Azi sunt la o răscruce de drumuri şi nu ştiu ce să aleg. Aş vrea să am la dispoziţie încă vreo 10 ani ca să mă pot gândi, dar eu mai am doar vreo 2-3 luni de zile.

Suntem presaţi. De timp. De oameni. Ar fi perfect dacă n-ar fi nevoie să alegem nimic, dacă ar face alţii alegerile în locul nostru, şi să fie unele benefice.

Astăzi nu ştiu dacă să accept provocarea vieţii mele(deocamdată asta mi se pare singura) şi să dau la medicină, sau să rămân pe profilul meu şi să dau la Drept/Psihologie/ASE sau mai ştiu eu ce.
Nici măcar nu ştiu de ce scriu pe blog, când de fapt eu sunt singura care poate să hotărască, sau să ştie ce-i place. Asta aştept: să-mi dau seama ce simt eu că ar trebui să fac, ce iubesc.

Iertaţi-mă pentru că par paranoică, dar sper sa aflu la timp ce-mi doresc, pentru că dacă aflu prea târziu ar fi inutil.

marți, 6 aprilie 2010

How to brush your teeth

Acum câteva zile cineva a binevoit să-mi arate acest filmuleţ, cu acest puşti drăguţ, care s-a gândit să ne înveţe într-o manieră haioasă cum să ne spălăm pe dinţi. În seria "Made by Tomitză" mai există şi How to spray yourself, how to wash your hands, how to use the after shave. Merită vizionat pentru că puştiul e chiar amuzant.

Albastru

Afară plouă; plouă de mult timp. Oraşul în care s-a transformat devine acum oraşul meu, ca şi cum ar fi totul proprietatea mea.
Oraşul meu e mic, uşor izolat şi se intră în el doar cu invitaţie; de ieşit nu se pune problema, nimeni nu vrea să plece. În oraşul meu reguli nu există, toată lumea face ce doreşte, dar toţi fac aceleaşi lucruri, nimeni nu dăunează mediului sau semenilor săi.
În oraşul meu iarba e albastră, iar pomii la fel, pentru că clorofila la noi e albastră. Pe stradă maşinile sunt albastre, chiar dacă nu avem prea multe, dar până şi taxiurile sunt albastre.
Plouă rar, dar când se porneşte durează zile în şir. Probabil aţi fi uimiţi să vedeţi că în oraşul meu toată lumea are umbrele în carouri, bineînteles de culoarea albastră. La noi fetele îşi fac unghiile numai în albastru, nimeni nu preferă altă culoare. Pentru noi, albastrul e absolutul. Albastrul ne hipnotizează, ne face cel mai plăcut oraş, păcat că nu puteţi să ne vizitaţi, pentru că invitaţiile sunt epuizate. În oraşul meu toată lumea vrea să vină, dar eu îi primesc doar pe cei care iubesc albastrul. Când or să apară invitaţii disponibile o să vă anunţ şi vă aştept cu mare drag în oraşul meu, unde totul e albastru, iar albastrul înseamnă infinit, înseamnă că totul e posibil.

vineri, 2 aprilie 2010

Paşte

Îmi plac sărbătorile, mult. De asta de fiecare dată aştept cu nerăbdare să vină  o dată. O să vă dau câteva motive pentru care merită să te bucuri din plin de Paşte:

  • Îţi cumperi ceva nou
  • Prin casă e rost de mâncare bună, poate mai gustoasă decât de obicei
  • Prajiturile, ciocolata în formă de ouă şi iepuraşi sunt nelipsite
  • Pleci la o plimbare, iarbă verde sau trebuie să ai parte de o petrecere 
  • Îţi regăseşti rude, prieteni
  • Primeşti cadouri
  • Nu mai mergi la şcoală/muncă
  • Ai dreptul să fii mai leneş pe motivul " Azi e sărbătoare" sau " Nu pot, sunt aşa obosit cu sărbătorile astea.."
  • Eşti mai alintat, pentru că toţi trebuie să-ţi arate cât de mult te iubesc de sărbători.

Poate că eu văd doar lucrurile bune, dar chiar ador Paştele. O să mă bucur din plin de el, iar voua vă doresc să faceţi la fel.

Paşte fericit!