Nu urăsc, niciodată nu am fost capabilă de acest sentiment sau ce o fi el. Doar oamenii prea puternici ar putea să-l aibă, eu nu. Dar în această postare o să folosesc cuvântul "ură" pentru ceea ce simt, pentru că altfel nu aş putea să mă fac înţeleasă.
În viaţă întâlnim oameni şi oameni; oameni buni, şi oameni mai puţin buni(ca să nu zic răi). Eu cred că de la toţi putem învăţa ceva:cum să fim şi cum să nu fim.
Urăsc oamenii care încearcă să profite după urma ta. Aceştia sunt oameni cu care evit să vorbesc şi pe care încerc pe cât posibil să-i exclud din viaţa mea. De la ei învâţ cum să fiu grijulie în prietenii pe care mi-i aleg.
Urăsc oamenii care înseală încrederea. Prin ei învăţ să nu trădez niciodată.
Urăsc oamenii cu două feţe, sau care poartă măşti. Ei mă învaţă cum să spun abia după mulţi ani că am reuşit să cunosc o persoană.
Urăsc oamenii care cer ajutorul, dar nu acordă niciodată. De la ei învăţ să fiu egoistă când trebuie.
Urăsc persoanele indiferente. Ei mă învaţă cum să mă prefac că sunt la fel.
Urăsc oamenii care vorbesc mult. Şi prost. Asta îmi dovedeşte doar că trebuie să fiu cumpătată în tot ce fac.
Urăsc lumea care uită. Nu uitatul firesc, ci uitatul de persoane. Nu te poţi preface că n-ai cunoscut o persoană sau că ai uitat tot ce aţi vorbit timp îndelungat. Mă face să învăţ să par c-am uitat şi eu, dar să nu uit niciodată.
De la fiecare invatam pana la urma ceva... insa conteaza ce. Unii invata prost, altii bine, dar ma refer la morala nu la felul cat de repede asimileaza. Oricum persoanele dragi sunt cele care ne invata sa avem speranta atunci cand suntem deznădăjduiti.
RăspundețiȘtergere