Despre "prinţesa Cassandra"

Casandra este o ţigancă de vreo 50 de ani, care vinde seminţe, pare un om bun şi pe care o ştie tot cartierul. Toţi şoferii de maxi-taxi socializează cu ea, află toate noutăţile despre meciuri, fotbalişti, primesc şi o mână de seminţe, uneori o mai şi iau pe gratis.

Astăzi că tot mersesem cu o pârâitoare alături de O., că el nu mai stă 3 minute să vină alt maxi taxi, nu a fost suficient. În seara asta s-a urcat şi Casandra în mijlocul de transport de la Crâng. Şi începe ea cu vocea ei "pătrunzătoare" să critice statul, "criza mondială", în timp ce mânca dintr-un sendviş cu usturoi. Mi se făcea rău, pentru că mirosul de răspândise peste tot, iar ea nu se mai oprea din vorbit cu mâncarea în gură.

Îmi amintesc că acum vreo doi ani, când învăţam după-amiaza, le zicea mereu şoferilor de maxi-taxi, uitându-se la noi , elevii, toţi la uniformă, cu ghiozane, plângându-ne unii la alţii că nu ne-am învăţat: "Săracii copiii ăştia...". Iar la sfârşit, când coboram în faţa liceului, se oferea să ne dea câte un pumn de seminţe, pe moca, din milă sau dorind să ne răsplătească într-un fel pentru suferinţa pe care i se părea ei că o îndurăm. Ea, obişnuită să umble toată ziua brambura, să se poarte ca în mahala, să se întreţină din ajutorul social şi "afacerea cu seminţele", vede şcoala ca pe un chin cumplit, căreia nu s-ar supune niciodată.

Amintindu-mi de chestia asta, am uitat şi de mirosul de usturoi, mi-am stăpânit sezaţia de vomă şi am iertat-o pe Casandra pentru ceea ce mă forţase să suport.

Ce este substantivul?

Aseară stăteam pe o bancă în parc cu câţiva prieteni. Vine la noi un cerşetor, trecut de 50 de ani, avea faţă de beţiv şi îşi începe discursul: " ajutaţi-mă şi pe mine cu cât puteţi, sunt bolnav de arterită, dacă vreţi vă arăt(eu eram pe punctul de a mă ridica şi a pleca)..."
Între timp o prietenă îl întreabă dacă îşi cumpără ceva de băut. Eu îi spun că alcoolul face bine din când în când, el spune răspicat că nu.
Un prieten îi întinde un leu.
Ne aşteptam să plece.
În schimb, în loc de mulţumire, el ne spune (ca un elev care e ascultat de profesoară): "Substantivul este partea de vorbire care defineşte fiinţe, obiecte şi fenomene ale naturii".
Noi eram şocaţi.
Eu, ironică, îl întreb:"Dar verbul ce e?"
El: " O mişcare!"
L-am felicitat, ne-a urat sănătate şi a plecat.

Chiar am rămas impresionată...

Bătaie pe joburi.

E miercuri. Nu că mi-ar păsa, vacanţa o simt de săptămâna trecută. Şi tot de săptămâna trecută am observat că tot mai multă lume de vârsta mea vrea să se angajeze pe timpul verii, o luna, poate două. După nişte calcule, am decis că nu mi-ar strică să mă angajez şi eu o lună de zile. Problemele/impedimentele elevilor care vor să muncească vara sunt următoarele:

• nu prea există locuri de muncă part-time, şi dacă sunt e mare bătălie pe ele vara

• puţină lume angajează o persoană doar pentru o lună sau două

• elevii n-au experienţă şi cerinţa asta apare cam peste tot

• locurile de promoteri sunt deja ocupate

• elevii nu par serioşi/conştiincioşi, de aceea unii preferă persoanele adulte

• la vârsta noastră nu ne convine să muncim o lună întreagă, 6-8 ore pe zi pentru 4-5 milioane, şi mai mult de-atât nu ne dă nimeni.

• trăim într-un oraş potrivit ca mărime, iar terasele/piscinele/supermarketurile nu sunt multe, deci nici locurile în care am putea face ceva nu sunt multe.

Nu am mari speranţe că o să găsesc vreun job care să-mi convină, dar ideea de a avea banii mei, pe care să-i fac praf cum mă taie capul mă entuziasmează.

Dacă şi voi gândiţi la fel ca mine, eu vă doresc baftă şi vedem noi cum ne pierdem timpul vara asta.