La noi, ca la "nenimenea"

Aseară în maxi-taxi: un cuplu de ţigani nespălaţi, un moş beat, o femeie care vorbea numai despre aroma terapie, un copil care vorbea cu un prieten la telefon despre ce se întâmpla în mijlocul de transport cu pricina.

Totul a început cam aşa: mă urc, simt mirosul "sublim", mă aşez totuşi. Îmi dau seama că pe lângă mine stătea o anumită profesoară de franceză de la mine din liceu, era prea târziu să o salut oricum şi dacă mi-aş fi dorit, a şi coborât înainte să-mi dau eu seama ce şi cum, eram ocupată să scotocesc prin geantă în speranţa că voi găsi căştile, că voi putea să substitui scârboasa limbă ţigănească care se auzea din spatele meu(asociată cu mirosul care îmi invada nările) cu câteva melodii plăcute. Din păcate, pentru mine, nu le-am găsit, se pare că le uitasem acasă.

Coboară ţiganii, şoferul se plângea de miros, se trezeşte "una bucată femeie" să-l sfătuiască ce vas de aroma terapie să cumpere şi să-l pună în maxi-taxi ca să nu mai fie astfel de probleme. Tot ea, îşi dă seama apoi că maxi-taxiul nu mai are acelaşi traseu pe care-l ştia şi începe să explice că n-a mai mers de câţiva ani, că natura serviciului nu-i permite, vorbăraie inutilă oricum. Totuşi pe mine nu mă deranja aşa de tare.

Un moş beat, anunţă că el va coborî la următoarea staţie, chiar dacă ar fi trebuit să mai meargă, motivând că-l doare capul şi că se vorbeşte prea mult. Şoferul îl ia cu "Ce-ai bre?", că să vezi, că nu ştiu ce... Moşul, irascibil, nu permite să i se vorbească cu bre, începe o întreagă discuţie contradictorie, dar până la urmă se lasă convins să nu coboare mai devreme decât trebuia.

În tot timpul asta, în spate de tot era un copil-adolescent care râdea în hohote, vorbind cu un prieten la telefon şi povestindu-i aceluia tot ce se întâmpla.

Aş fi râs şi eu, dar chiar nu era de râs.

Ca popor, suntem jegoşi, nespălaţi(nu degeaba suntem ultimii din Europa la consum de detergent şi pastă de dinţi), suntem beţivi, suntem proşti de dăm în gropi, dar aroganţa şi mândria sunt pe noi cât casa. Şi dacă tot cerem să fim respectaţi de celalalte naţiuni şi avem nşpe mii de pretenţii, măcar să cerem, bazându-ne pe ceva, măcar să încercăm să-i schimbăm noi pe acea parte a românilor care ne fac de râs, nu să cerem de la alte ţări să ne ajute, sau să le învinuim pe ele că nu se implică, întâi ar trebui să ne implicăm noi, ca români întregi la cap, a căror imagine e pătate de co-naţionalii lor.

Despre "prinţesa Cassandra"

Casandra este o ţigancă de vreo 50 de ani, care vinde seminţe, pare un om bun şi pe care o ştie tot cartierul. Toţi şoferii de maxi-taxi socializează cu ea, află toate noutăţile despre meciuri, fotbalişti, primesc şi o mână de seminţe, uneori o mai şi iau pe gratis.

Astăzi că tot mersesem cu o pârâitoare alături de O., că el nu mai stă 3 minute să vină alt maxi taxi, nu a fost suficient. În seara asta s-a urcat şi Casandra în mijlocul de transport de la Crâng. Şi începe ea cu vocea ei "pătrunzătoare" să critice statul, "criza mondială", în timp ce mânca dintr-un sendviş cu usturoi. Mi se făcea rău, pentru că mirosul de răspândise peste tot, iar ea nu se mai oprea din vorbit cu mâncarea în gură.

Îmi amintesc că acum vreo doi ani, când învăţam după-amiaza, le zicea mereu şoferilor de maxi-taxi, uitându-se la noi , elevii, toţi la uniformă, cu ghiozane, plângându-ne unii la alţii că nu ne-am învăţat: "Săracii copiii ăştia...". Iar la sfârşit, când coboram în faţa liceului, se oferea să ne dea câte un pumn de seminţe, pe moca, din milă sau dorind să ne răsplătească într-un fel pentru suferinţa pe care i se părea ei că o îndurăm. Ea, obişnuită să umble toată ziua brambura, să se poarte ca în mahala, să se întreţină din ajutorul social şi "afacerea cu seminţele", vede şcoala ca pe un chin cumplit, căreia nu s-ar supune niciodată.

Amintindu-mi de chestia asta, am uitat şi de mirosul de usturoi, mi-am stăpânit sezaţia de vomă şi am iertat-o pe Casandra pentru ceea ce mă forţase să suport.

Cal de vânzare.

Pe modelul avem "di toati":
bolţari, porci mici(nu de-aia mari), ţiglă şi cal.
Preţuri negociabile, dar nu dăm gratis.
Locaţia: strada Transilvaniei(sau mai bine spus Simileasca)
Pentru detalii puteţi accesa http://ţiganiivânddetoate.ro


Nu pot să spun decât "bietul animal" şi nu e nicio fericire pentru el că o să fie vândui altui ţigan care o să-l exploateze la maxim şi el.

Peripeţii în maxi-taxi

De fiecare dată când se îmtâmplă ceva amuzant în autobuz(maxi-taxi în cele multe cazuri) se înnimereşte să fiu însoţită de cineva, special ca să nu mă mai pot opri din râs.

Astăzi mă întorceam de la şcoală cu prietenul O., cu maxi-taxiul. Şoferul se poartă din totdeauna ca un nebun(de-aia îi şi spunem "Nebunul"), dar azi a întrecut măsura.

După ce mă amuzase pentru început o femeie pe la 45-50 de ani, toată în roz(haine, geantă, unghii, şuviţe roz pe părul blond), nişte ţigănci, a continuat cu şoferul, care s-a dat jos după un elev care tocmai coborâse, strigând la el: "bai maimuţoiule, dacă mai trânteşti uşa, te iau şi-ţi fac şi-ţi dreg (nu ştiu exact cu ce l-a ameninţat) că nu e prima oară când faci aşa".

A mai coborât o pasageră care a trântit şi ea uşa. Şoferul deja făcea spume (la figurat doar), îi face alăia semne disperate, gen " ia-uite băi, altă nebună". Noi, restul rămaşi în maxi-taxi eram uşor îngroziţi, ne pierise între timp cheful de râs, plus că ne era frică să nu se ia şi de noi când vom coborî.

Mai mergem un pic, îl roagă pe şofer o bătrână "să o lase şi pe ea când dă colţul". El, nervos, ironic, se făcea că nu înţelege şi-i explică femeii că el nu are de gând să dea colţul(să moară adică), pentru că el se simte bine. Prietenul O. a început să râdă în hohote, eu încercam să mă abţin pe cât posibil, ţigăncile se holbau la noi. O lasă pe biata femeie până la urmă la colţul străzii şi venise vremea să coborâm. Atunci au început ţigăncile cu limbajul lor specific:"Hai fă să coborâm dracului", "Stai fă, ai răbdare fă!" ...

Cam atât am auzit, că abia aşteptam să coborâm, să nu înjure şoferul, să ajungem la casele noastre, că deja ne-a obosit şcoala din primele zile.

Later Edit: Prietenul O. mi-a reproşat că am uitat ceva. Una din ţigănci, când şoferul ţipa la elevul ăla, a spus cu o voce de speriat: " Ia uite ce comunist băiatul ăsta"(voia să zică: ce comunist e băiatul ăsta). Normal că nu ştia cine sunt Marx şi Lenin, dar nu o doare gura să zică şi ea ceva, mai bine spus să se bage aiurea în seamă.

13 septembrie, început de şcoală

Din câte mi-a povestit prietena D., discuţia de pe stradă dintre ea şi un ţigănuş necunoscut care se tot băga în seamă.

"Ţigănuşul: -Când începe şcoala?

Prietena D.:-Pe 13.

Ţigănuşul:-Ce e 13? Cum adică pe 13?

Prietena D.:-Pe 13 septembrie, lunea viitoare.

Ţigănuşul:-Cum, acuma?

Prietena D.:-Da.

Ţigănuşul:-Acuma, acuma?

Prietena D.:-Da.

Ţigănuşul:-Aoleu. "

Exact. Aoleu. Ce ne facem? Eu deja mă simt cu un picior în depresie, probabil de-asta organismul meu cere şi mai mult zahăr decât de obicei. Cum mă să înceapă şcoala? Cum a trecut vacanţa asta? De ce să treacă? Noi, mai vrem! Cum să ne punem pe învăţat? Cum să rărim ieşirile în oras? Cum să nu ne vedem prietenii din afara liceului? Ce facem cu programul nostru zilnic care începe cu trezitul cel devreme la ora 10 dimineaţa, se încheie după 1 noaptea şi nu înseamnă decât lenevit toată ziua?

Cum,ce, de ceeeeeeeeeeeee?

Despre boschetari/cerşetori din nou

Mi s-a spus că nu înţeleg, şi deci nici nu tratez bine problema boschetarilor din România. Nu că ar fi bine că cerşesc, dar mai ales că nu fură.

Parţial am fost de acord. Da, e bine că preferă să ceară, decât să fure.Totuşi lucrurile stau un pic altfel:bine, azi ai nevoie de mâncare şi singura ta salvare e să stai cu mâna întinsă;azi te înţeleg, te înţeleg şi mâine, o lună, două, dar ar trebui să fie o perioadă limitată de timp. Pentru că cei mai mulţi cerşesc de lene să muncească, nu că nu ar putea găsi un loc de muncă.

În seara asta stăteam la o terasă cu câţiva prieteni şi vedem un copil de ţigani la vreo 7, 8 ani, îmbrăcat ca vai de el şi jegos, cu o ţigare în mână, apoi în gură, în parcarea de lângă mese. Bineînţeles că în 5 minute a ajuns la noi la masă, rugându-ne să-i dăm un leu. Normal că am refuzat, nu din zgârcenie, dar de ce i-am fi dat bani? Să-şi cumpere mai multe ţigări?

La întrebarea prietenului A., ce marcă fumează(era pusă la mişto), el a răspuns "orice". Bine, fumezi orice, dar la vârsta lui? Şi pe banii altora? Bine, dacă şi-a găsit proştii care să-i dea bani, e treaba lui.

Insist cu faptul că nu e bine să încurajăm cerşitul, mai ales că deja aurolacii au început să ne caracterizeze ca popor.

Rudele din Spania ale rudelor mele

Într-o postare anterioară, Rudele mele şi internetul, v-aţi dat seama cred că am şi rude(destul de îndepărtate ce-i drept) ca vai de capul lor. De fapt, lumea de la ţară e cam aşa. Astăzi vine un "om"(în limbaj popular), care era nu ştiu ce rudă cu bunică-mea, nu ştiu ce anume voia, dar m-a amuzat teribil cât l-am ascultat.

Omul ăsta trăieşte în concubinaj cu o ţigancă, iar aia are o droaie de copii, toţi " buni de mână" şi toţi dornici să se realizeze. Nu ştiu cum a pornit discuţia, dar când mi-a captat mie atenţia se vorbea despre unul din băieţii ăleia, care e plecat în Spania de câteva luni. Citez din ce spunea ăsta care era la mine în curte: "Da, X. s-a arânjat bine de tot. I-a născut nevasta. Şi i-au dat ăia apartament în Spania".
Îl întreabă tata,om cu picioarele pe pământ:"Cum să-i dea mă apartament? Parcă e singurul de acolo fară locuinţă... Ajungi la graniţă, te iau ăia de mână şi te roagă să-ţi dea apartament moca? Sunt oameni de ani de zile plecaţi acolo, cu acte în regulă, cetăţenie, muncesc pe rupte oamenii şi nici prin împrumut nu-şi pot lua apartament. Ăsta cum a reuşit?"

"Pi(ei n-au auzit de "păi") să vezi că l-a ajutat Biserica. Mai ales că acuma au şi copil, trebuia să-i ajute."
Tata: "De unde şi până unde s-a dus X. la Biserică?"
"Pi munceşte acolo, voluntar."
Tata: "El, să muncească de bună voie, neplătit? Şi cu ce se întreţin?"
"Pi munceşte dacă i-a dat ăia şi apartament acuma... Ce să facă... Da i-ajută statul. 200 de Euro îi dă pe fiecare lună pentru copil"
Tata: "Hai mă, doar nu trăiesc ei doar din 200 de euro... şi cu copil mic. Dar ia zi, apartamentul ăsta are proprietar, le-a făcut acte, cum e?"
"A, pi, nu ştiu io. Cred că le face. E la un subsol de bloc. Da cică-i frumos rău acolo..."
Tata: "Cum la un subsol de bloc mă?" Sunt apartamente şi la subsol sau i-a lăsat pe ei să stea acolo de milă?"
"Cică nu-s apartamente, doar ei stau acolo, dar cica e frumos, frumos rău. Nu se văd nici ţevi, nimica, e ca la un apartament."
Tata: "Mă, e apartament sau e ca la un apartament? Lămureşte-mă."
"Nu ştiu nici io, da las că mă duc io pă la ei şi-ţi povestesc când mă întorc, stai să mă duc întâi..."

Deci aţi înţeles: le-a dat apartament, aşa se laudă ei, dar de fapt cred c-au ocupat cu japca un subsol de bloc, iar ăia văzându-i cu copil mic i-au lăsat de milă să stea acolo. Ţiganul tot ţigan, nu mă mir să-i expulzeze şi pe ăşţia.

De ce sunt unii oameni proşti?

Acesta ar trebui să fie un post în care aş acorda atât vouă, cât şi mie nişte răspunsuri, dar se transformă pe loc într-unul inutil.

Oamenii se nasc proşti şi mor proşti, cel puţin aşa cred eu(bineînteles că mă refer doar la unii din oameni). Cum am ajuns la această concluzie? Din prostie nu te poţi trezi, rămâi prost toată viaţa, indiferent ce vor încerca alţii să facă cu tine, pentru că tu eşti prea prost încât să-ţi dai seama câtă lipsă de inteligenţă duci. Apoi, dacă te-ai născut dezgheţat(aici opusul prostului), lumea nu te poate prosti, pentru că altfel ai lua şi tu atitudine, doar eşti om deştept. Deci, oamenii se nasc proşti şi nici nu se pot reabilita(ignoraţi cazul lui Dănila Prepeleac). Nu ştiu cât de logică e chestiunea, dar eu chiar cred în ea.

Revenind la subiectul iniţial, cât de prost să fii să să-l judeci pe un om pe care nici măcar nu-l cunoşti(dacă-l ştii ca om de televiziune, nu înseamnă că-l cunoşti ca persoană) doar pentru că, ai tu impresia că-i lipseşte credinţa în Dumnezeu. Cumva, ca să ai credinţă trebuie să porţi ca ciorile ditamai crucea de 20 de grame de aur la vedere? Să-ţi cari Biblia peste tot unde te duci? Să te închini din 5 în 5 secunde? Să faci mătănii în faţa unui preot care e mai păcătos ca tine? Să nu semnezi împotriva orei de religie în şcoli? Să-l invoci pe Dumnezeu în fiecare frază pe care o rosteşti? Dacă tu, prostule, ai fi om cu adevărat credincios şi pios ai şti decalogul. "Să nu iei numele Dumnezeului tău în deşert" îţi spune ceva?

Dacă tu spui tot timpul chestii gen: Să dea Domnul să iau banii, să dea Dumnezeu să nu-mi pice netul, sau să dea Dumnezeu să nu mă dea afară, să iau licenţa, să nu mă înşele nevasta cât sunt plecat, să mi se scoale, să nu mor nici azi, amintind numele lui Dumnezeu în orice rahat de problemă, atunci crede-mă că nu dovedeşte că ai avea credinţă, dimpotrivă. Şi nu mă faci decât să cred că eu, om normal, care ajung la Biserică de 2-3 ori pe an, mă închin destul de rar, spun doar "Doamne-ajută" înainte de culcare am mai multă credinţă în Dumnezeu decât ai tu.

Cam atât, că-ţi ajunge prostule, deşi nu o să ai ocazia să citeşti vreodată ce-am scris eu, nici măcar Mircea Badea n-o să vadă că-l susţin.

Nuntă la ţigani:"Angelo a luat-o pe Monalisa"

Astăzi toate programele de televiziune au prezentat alaiul de la nunta "secolului", sau aşa cum au numit-o alţii "nuntă cum n-a văzut Parisul". 

Nunta a fost tipic ţiganească: palat, limuzine, aruncatul cu bani, manele cât cuprinde, covorul roşu, rochie de mireasă din Germania, kg de bijuterii de "haur", şi "naşi de naşi"-nimeni alţii decât Dan Bursuc şi Adi Minune.

M-am obişnuit să aud de genul ăsta de nunţi, altceva m-a şocat. Mirii, Angelo şi Monalisa(lăsând la o parte numele lor "răsunătoare") aveau cel mult 15 ani. Angelo avea cam 12 ani(sau cel puţin atât apreciez eu), iar mireasa Monalisa vreo 14, maxim 15. 

Când mireasa a fost întrebată de o reporteriţă ce-şi doreşte pe viitor (sau ceva de genul), Monalisa a dat următorul răspuns în timp ce îşi arânja pletele: "Fericire, frumuseţe şi ....(de restul n-am mai ţinut cont pentru că dorinţa de frumuseţe m-a lăsat blocată).

Da, atât a dus-o pe ea capul la 14 ani cât o fi având: îşi doreşte frumuseţe. Şi nu cred că frumuseţe în căsnicie, ci mai degrabră frumuseţe exterioară.

Nu pot să le zic decât casă de piatră şi să facă "puradei" frumoşi.

Ţiganii cei de toate zilele

Nu poate omul să iasă o dată din casă fără să i se întâmple sau măcar să vadă ceva spectaculos. Şi când spun spectaculos, trebuie să fie neapărat vorba de romi(n-o să le spun rromi) sau aurolaci.

Eu una m-am săturat să fiu făcută pisică de toate "ciorile"(nu, nu sunt rasistă, chiar dacă par), care urlă după mine pe stradă:"Psss, psss, zât!", îmi ridică fustă de la uniformă, mă trag de maieu, sau chiar au îndrăznit să mă pupe. De obicei rămân cam fără cuvinte, dar reuşesc să îndrug o insultă.

Dar pentru ţigani, totul e posibil, chiar şi asta:

Săracul copil rom doarme pe o bordură, chiar în centrul oraşului şi chiar doarme, nu se preface. Părinţii lui unde sunt? Păi nu sunt! Pariez că l-au trimis la cerşit şi nici nu-i interesează cum face faţă bietul copil căldurii, ce aer respiră, în ce mizerie stă sau dacă o să răcească că doarme direct pe ciment. Copilul nu e vinovat, dar trăind într-un astfel de mediu n-o să ştie niciodată ce e bine să faci sau ce e absolut indecent.  Când va fi mare e cel mai probabil să fie la fel ca părinţii lui!

Zâmbim, râdem, avem încredere.

(Beach Girls)

Iată că a venit în sfârşit ziua de 20 iulie. Am aşteptat cu nerăbdare să plec în vacanţă şi iată că a venit momentul.

Eram pe stradă cu soul sister, adâncite în discuţii şi se aude dintr-o dată o sonerie la telefonul cuiva din apropiere-era o manea. Soul sister se opreşte din vorbit, se uită la mine şi mă întreabă: "Sună telefonul tău?" Nu ştiu ce a fost în capul ei când a pus întrebarea asta, dar m-am simţit profund jignită: Cum să fie o manea soneria mea? :)) Imediat au trecut pe lângă noi nişte ţigani răspunzători de maneaua care se auzea de la un telefon, iar noi am început să râdem pe înfundate.

Astăzi sunt fericită, veselă, binedispusă, emoţionată, uşor confuză, dar zâmbitoare, de aceea îmi impun ca de acum înainte să fiu mereu fericită.

Concediul ăsta o să fie maxim cel mai tare de până acum!

Revin probabil în jurul de zilei mele de naştere. Distraţi-vă pe oriunde o să fiţi până atunci!

Cai în parcul de joacă

Fotografia e făcută în parcul de joacă de lângă blocul meu, unde de obicei chiar se joacă copiii. Ies şi eu o dată afară din casă dimineaţa devreme şi ce să văd? În parc sunt cai, nicidecum copii. S-or fi transformat peste noapte bieţii copii? 

Nu. Răspunsul e nu, categoric! Doar că locuitorii romi(ţigani pe româneste) din vecinătate au ajuns să-şi aducă animalele să pască în parcul de joacă. Câtă minte or fi având? 

Probabil mâine o să văd în parc şi o vacă, vreo 2-3 oi, nişte capre, nişte găini. Mă aştept la orice!

Curăţenia din România

Cum mă mai plimb prin oraş, mai găsesc câte ceva care merită arătat, de aceea consider că e cazul să îmi cer scuze faţă de persoanele cu care sunt în momentul respectiv, îmi scot telefonul din geantă şi fac imediat o fotografie.

Eram în trecere în zona pieţii, unde răsună maneaua, comercianţii romi se aud ţipând, iar marfa lor "îti ia ochii". Cam asta era până acum. Mai nou, au început să mănânce pepene şi roşii, iar resturile le aruncă pe stradă.

Minunat, doar trăim în România, nu?