Aseară în maxi-taxi: un cuplu de ţigani nespălaţi, un moş beat, o femeie care vorbea numai despre aroma terapie, un copil care vorbea cu un prieten la telefon despre ce se întâmpla în mijlocul de transport cu pricina.
Totul a început cam aşa: mă urc, simt mirosul "sublim", mă aşez totuşi. Îmi dau seama că pe lângă mine stătea o anumită profesoară de franceză de la mine din liceu, era prea târziu să o salut oricum şi dacă mi-aş fi dorit, a şi coborât înainte să-mi dau eu seama ce şi cum, eram ocupată să scotocesc prin geantă în speranţa că voi găsi căştile, că voi putea să substitui scârboasa limbă ţigănească care se auzea din spatele meu(asociată cu mirosul care îmi invada nările) cu câteva melodii plăcute. Din păcate, pentru mine, nu le-am găsit, se pare că le uitasem acasă.
Coboară ţiganii, şoferul se plângea de miros, se trezeşte "una bucată femeie" să-l sfătuiască ce vas de aroma terapie să cumpere şi să-l pună în maxi-taxi ca să nu mai fie astfel de probleme. Tot ea, îşi dă seama apoi că maxi-taxiul nu mai are acelaşi traseu pe care-l ştia şi începe să explice că n-a mai mers de câţiva ani, că natura serviciului nu-i permite, vorbăraie inutilă oricum. Totuşi pe mine nu mă deranja aşa de tare.
Un moş beat, anunţă că el va coborî la următoarea staţie, chiar dacă ar fi trebuit să mai meargă, motivând că-l doare capul şi că se vorbeşte prea mult. Şoferul îl ia cu "Ce-ai bre?", că să vezi, că nu ştiu ce... Moşul, irascibil, nu permite să i se vorbească cu bre, începe o întreagă discuţie contradictorie, dar până la urmă se lasă convins să nu coboare mai devreme decât trebuia.
În tot timpul asta, în spate de tot era un copil-adolescent care râdea în hohote, vorbind cu un prieten la telefon şi povestindu-i aceluia tot ce se întâmpla.
Aş fi râs şi eu, dar chiar nu era de râs.
Ca popor, suntem jegoşi, nespălaţi(nu degeaba suntem ultimii din Europa la consum de detergent şi pastă de dinţi), suntem beţivi, suntem proşti de dăm în gropi, dar aroganţa şi mândria sunt pe noi cât casa. Şi dacă tot cerem să fim respectaţi de celalalte naţiuni şi avem nşpe mii de pretenţii, măcar să cerem, bazându-ne pe ceva, măcar să încercăm să-i schimbăm noi pe acea parte a românilor care ne fac de râs, nu să cerem de la alte ţări să ne ajute, sau să le învinuim pe ele că nu se implică, întâi ar trebui să ne implicăm noi, ca români întregi la cap, a căror imagine e pătate de co-naţionalii lor.
