Pentru toate fetele

Vrei sa te combini sau pur şi simplu să -ţi dai întâlnire cu tot oraşul? Acum e simplu, există facebook.
Pe peretele meu a aparut mesajul de stare al unui oarecare Silvian (nu ma întrebaţi că nu ştiu cum am ajuns să-i accept cererea de prietenie). Baiat fin, proaspăt întors în România din ţări străine, Silvian invită fetele care doresc să-l întâlnească pe parcursul şederii lui aici să-i dea un like. În urma like-urilor primite- 0, Silvian trebuie să se uite printre pozele lor, să le analizeze bine şi să aleagă cu care dintre ele se va întâlni.
Cred că decizia va fi foarte grea deoarece, după cum se observă, concurenţa e mare, mai ales la un aşa baiat superdeosebit(vorba pe care am auzit-o azi).
Fetelor grăbi-ţi-vă că s-ar putea să plece baiatul şi nu-l mai prindeţi în ţară!

Vreau o ţară ca afară!

Când mă uit la televizor mai văd una, alta. Aşa am găsit melodia Vunk-Vreau o ţară ca afară, care s-ar putea să fie de ceva vreme, dar n-am auzit-o eu până acum.
Videoclipul chiar e reuşit, deşi nu foarte original, iar versurile sunt direct inspirate din viaţa noastră a românilor. Atitudinea trupei şi a celor care au lucrat pentru a obţine acest rezultat e de apreciat, cu siguranţă şi-au câştigat simpatizanţi, dar atât. Noi, oamenii de rând nu putem schimba mare lucru, iar cei care au anumită funcţie în conducerea statului se vor face că nu ştiu de melodie.



Şi da, cu toţii vrem o ţară ca afară, dar rămânem cu dorinţa.

La noi, ca la "nenimenea"

Aseară în maxi-taxi: un cuplu de ţigani nespălaţi, un moş beat, o femeie care vorbea numai despre aroma terapie, un copil care vorbea cu un prieten la telefon despre ce se întâmpla în mijlocul de transport cu pricina.

Totul a început cam aşa: mă urc, simt mirosul "sublim", mă aşez totuşi. Îmi dau seama că pe lângă mine stătea o anumită profesoară de franceză de la mine din liceu, era prea târziu să o salut oricum şi dacă mi-aş fi dorit, a şi coborât înainte să-mi dau eu seama ce şi cum, eram ocupată să scotocesc prin geantă în speranţa că voi găsi căştile, că voi putea să substitui scârboasa limbă ţigănească care se auzea din spatele meu(asociată cu mirosul care îmi invada nările) cu câteva melodii plăcute. Din păcate, pentru mine, nu le-am găsit, se pare că le uitasem acasă.

Coboară ţiganii, şoferul se plângea de miros, se trezeşte "una bucată femeie" să-l sfătuiască ce vas de aroma terapie să cumpere şi să-l pună în maxi-taxi ca să nu mai fie astfel de probleme. Tot ea, îşi dă seama apoi că maxi-taxiul nu mai are acelaşi traseu pe care-l ştia şi începe să explice că n-a mai mers de câţiva ani, că natura serviciului nu-i permite, vorbăraie inutilă oricum. Totuşi pe mine nu mă deranja aşa de tare.

Un moş beat, anunţă că el va coborî la următoarea staţie, chiar dacă ar fi trebuit să mai meargă, motivând că-l doare capul şi că se vorbeşte prea mult. Şoferul îl ia cu "Ce-ai bre?", că să vezi, că nu ştiu ce... Moşul, irascibil, nu permite să i se vorbească cu bre, începe o întreagă discuţie contradictorie, dar până la urmă se lasă convins să nu coboare mai devreme decât trebuia.

În tot timpul asta, în spate de tot era un copil-adolescent care râdea în hohote, vorbind cu un prieten la telefon şi povestindu-i aceluia tot ce se întâmpla.

Aş fi râs şi eu, dar chiar nu era de râs.

Ca popor, suntem jegoşi, nespălaţi(nu degeaba suntem ultimii din Europa la consum de detergent şi pastă de dinţi), suntem beţivi, suntem proşti de dăm în gropi, dar aroganţa şi mândria sunt pe noi cât casa. Şi dacă tot cerem să fim respectaţi de celalalte naţiuni şi avem nşpe mii de pretenţii, măcar să cerem, bazându-ne pe ceva, măcar să încercăm să-i schimbăm noi pe acea parte a românilor care ne fac de râs, nu să cerem de la alte ţări să ne ajute, sau să le învinuim pe ele că nu se implică, întâi ar trebui să ne implicăm noi, ca români întregi la cap, a căror imagine e pătate de co-naţionalii lor.

Despre boschetari/cerşetori din nou

Mi s-a spus că nu înţeleg, şi deci nici nu tratez bine problema boschetarilor din România. Nu că ar fi bine că cerşesc, dar mai ales că nu fură.

Parţial am fost de acord. Da, e bine că preferă să ceară, decât să fure.Totuşi lucrurile stau un pic altfel:bine, azi ai nevoie de mâncare şi singura ta salvare e să stai cu mâna întinsă;azi te înţeleg, te înţeleg şi mâine, o lună, două, dar ar trebui să fie o perioadă limitată de timp. Pentru că cei mai mulţi cerşesc de lene să muncească, nu că nu ar putea găsi un loc de muncă.

În seara asta stăteam la o terasă cu câţiva prieteni şi vedem un copil de ţigani la vreo 7, 8 ani, îmbrăcat ca vai de el şi jegos, cu o ţigare în mână, apoi în gură, în parcarea de lângă mese. Bineînţeles că în 5 minute a ajuns la noi la masă, rugându-ne să-i dăm un leu. Normal că am refuzat, nu din zgârcenie, dar de ce i-am fi dat bani? Să-şi cumpere mai multe ţigări?

La întrebarea prietenului A., ce marcă fumează(era pusă la mişto), el a răspuns "orice". Bine, fumezi orice, dar la vârsta lui? Şi pe banii altora? Bine, dacă şi-a găsit proştii care să-i dea bani, e treaba lui.

Insist cu faptul că nu e bine să încurajăm cerşitul, mai ales că deja aurolacii au început să ne caracterizeze ca popor.

Ca pentru proşti

În România e ca nicăieri, nu trebuie să avem dubii.

Am căutat un job pe timpul verii încă de la sfârşitul lunii mai.  Mi-am făcut cont pe site-uri de specialitate, am mai aruncat o vorba-n stânga, alta în dreapta, dar în luna iulie deja mi-am dat seama că n-am nicio şansă, că nu angajează nimeni nicăieri elevi care nu vor să lucreze mai mult de 2 luni.

Astăzi, 25 august sunt sunată în legătură cu anunţul meu şi sunt întrebată dacă mai sunt de acord cu un job part-time, nimic altceva decât să împarţi pliante, iar suma plătită era chiar avantajoasă.

I-am spus omului că eu nu sunt dispusă să lucrez şi în timpul şcolii, deci şansele să primesc jobul până pe 15 septembrie sunt foarte mici, aproape inexistente. N-ar fi putut să mă sune măcar de la începutul lunii...

Să vedem ce-o să fie, nu am aşteptări şi nici nevoie neapărată de bani sau de job.

Nuntă la ţigani:"Angelo a luat-o pe Monalisa"

Astăzi toate programele de televiziune au prezentat alaiul de la nunta "secolului", sau aşa cum au numit-o alţii "nuntă cum n-a văzut Parisul". 

Nunta a fost tipic ţiganească: palat, limuzine, aruncatul cu bani, manele cât cuprinde, covorul roşu, rochie de mireasă din Germania, kg de bijuterii de "haur", şi "naşi de naşi"-nimeni alţii decât Dan Bursuc şi Adi Minune.

M-am obişnuit să aud de genul ăsta de nunţi, altceva m-a şocat. Mirii, Angelo şi Monalisa(lăsând la o parte numele lor "răsunătoare") aveau cel mult 15 ani. Angelo avea cam 12 ani(sau cel puţin atât apreciez eu), iar mireasa Monalisa vreo 14, maxim 15. 

Când mireasa a fost întrebată de o reporteriţă ce-şi doreşte pe viitor (sau ceva de genul), Monalisa a dat următorul răspuns în timp ce îşi arânja pletele: "Fericire, frumuseţe şi ....(de restul n-am mai ţinut cont pentru că dorinţa de frumuseţe m-a lăsat blocată).

Da, atât a dus-o pe ea capul la 14 ani cât o fi având: îşi doreşte frumuseţe. Şi nu cred că frumuseţe în căsnicie, ci mai degrabră frumuseţe exterioară.

Nu pot să le zic decât casă de piatră şi să facă "puradei" frumoşi.

Braşov-Probably the best city in the world

Oraşul Braşov e minunat şi sper că sunteţi de acord cu mine. E foarte puţin probabil să te plictiseşti în el sau să epuizezi toate locurile minunate de făcut poze.

Nu, nu e cel mai tare oraş din lume, dar sigur e cel mai şmecher din România.

Dumnezeu e băiat de cartier!

WARNING: Asta nu se va interpreta ca numele proştilor scrise pe toate gardurile.

Mă tot gândesc ce-o fi fost în capul celui care a scris asta. Şi trebuia neapărat pe un bloc, şi mai ales atât de vizibil. Şi n-ajung la nicio concluzie.

Ţiganii cei de toate zilele

Nu poate omul să iasă o dată din casă fără să i se întâmple sau măcar să vadă ceva spectaculos. Şi când spun spectaculos, trebuie să fie neapărat vorba de romi(n-o să le spun rromi) sau aurolaci.

Eu una m-am săturat să fiu făcută pisică de toate "ciorile"(nu, nu sunt rasistă, chiar dacă par), care urlă după mine pe stradă:"Psss, psss, zât!", îmi ridică fustă de la uniformă, mă trag de maieu, sau chiar au îndrăznit să mă pupe. De obicei rămân cam fără cuvinte, dar reuşesc să îndrug o insultă.

Dar pentru ţigani, totul e posibil, chiar şi asta:

Săracul copil rom doarme pe o bordură, chiar în centrul oraşului şi chiar doarme, nu se preface. Părinţii lui unde sunt? Păi nu sunt! Pariez că l-au trimis la cerşit şi nici nu-i interesează cum face faţă bietul copil căldurii, ce aer respiră, în ce mizerie stă sau dacă o să răcească că doarme direct pe ciment. Copilul nu e vinovat, dar trăind într-un astfel de mediu n-o să ştie niciodată ce e bine să faci sau ce e absolut indecent.  Când va fi mare e cel mai probabil să fie la fel ca părinţii lui!

Aurolacii în România

Individul din poze stă pe 35 de grade Celsius îmbrăcat ca de toamnă, şi cu gluga în cap. E la cerşit şi, paradoxal, lumea chiar îi dă de mâncare. Are plasele pline, dar trecând pe lângă el am văzut că avea mâncare şi în sân.
Oameni buni, nu le mai daţi bani sau de mâncare celor care par perfect sănătoşi(sigur că cei mai mulţi au probleme cu capul, dar sunt apţi de muncă) pentru că nu faceţi decât să încurajaţi cerşitul, iar astfel n-o să-i mai vedeţi vreodată la muncă pe aceşti indivizi, ba chiar o să avem străzile pline de aurolaci.

Litoral românesc sau bulgăresc?

De câţiva ani litoralul românesc se confruntă cu o problemă serioasă: concurenţa bulgărească. Nu, n-am fost în Bulgaria, dar cred că pot să vorbesc despre cele două litoraluri destul de obiectiv.

Cei mai mulţi spun că până în 1990 exista o oarecare egalitate între cele 2 părţi, dezechilibrul a apărut după privatizare. Potrivit unui studiu făcut, în Bulgaria vin anual două milioane de turişti, din care străini sunt 70%, iar litoralul românesc este vizitat de doar 1,2 milioane de turişti din care doar 3% sunt străini.

În timp ce Bulgaria beneficiază de numeroşi investitori  străini, în România nimeni nu investeşte nimic.

Dacă bulgarii au preţuri mici, dar oferă mult, românii au hotelurile în paragină, dar au preţuri mai mari.

Lăsând la o parte hotelurile, probleme apar şi pe plajă. Dar acestea sunt chestiuni de educaţie. Am spus mai sus că  pe litoralul bulgăresc 70% din turişti sunt străini şi cred că asta explică multe. De aceea la ei n-ai să vezi pe plajă cum ţăranii aruncă cojile de seminţe pe jos, sau că îşi lasă ştiuletele de porumb în nisip. Aici e şi vina autorităţilor. Pe litoralul românesc coşurile de gunoi sunt foarte puţine, la distanţe mari, iar după-amiaza deja dau pe jos. 

Apoi apare chestiunea toaletelor. Înţeleg faptul că ar fi oribile toaletele ecologice pe plajă(oricum nu s-ar duce nimeni acolo), dar ţăranilor de români ar putea să le treacă prin cap să se ducă şi ei la toaleta unei terase/restaurant sau ce-o fi prin preajmă, nu să-şi dea drumul în apă. Şi atunci să nu-ntrebaţi de ce la noi apa mării este verde.

Întâi ar trebui să ne educăm/civilizăm ca popor şi abia apoi să putem compara cele două litoraluri şi să putem atrage turişti şi investitori străini.

PS: Dacă mai sus am folosit cuvântul "ţăran" nu l-am utilizat ca o jignire pentru cei ce locuiesc la ţară. Eu folosesc apelativul de ţăran cu un sens total diferit decât cel din dicţionar. N-am nimic cu cei care locuiesc la sat, problema mea e legată de cei care au comportament de ţărani, adică de neeeducaţi, necivilizaţi, neşcoliţi. 

Curăţenia din România

Cum mă mai plimb prin oraş, mai găsesc câte ceva care merită arătat, de aceea consider că e cazul să îmi cer scuze faţă de persoanele cu care sunt în momentul respectiv, îmi scot telefonul din geantă şi fac imediat o fotografie.

Eram în trecere în zona pieţii, unde răsună maneaua, comercianţii romi se aud ţipând, iar marfa lor "îti ia ochii". Cam asta era până acum. Mai nou, au început să mănânce pepene şi roşii, iar resturile le aruncă pe stradă.

Minunat, doar trăim în România, nu?

Scumpete, ce sexy eşti! Sau "fata în fustă"

Urăsc să fiu strigată pe stradă cu apelative gen " fata" , " iubita" sau "scumpete". De cocalarii care mă văd prea sexy şi  se gândesc să mă atingă  mi s-a acrit( vezi asta de pe vechiul meu blog ),dar m-am obişnuit într-o oarecare măsură. Singura concluzie pe care am găsit-o e că am ajuns rău de mai nou mă fluieră şi muncitorii de la blocuri, care mă mai şi privesc şi de la înălţime, de pe schele.  

Nu, nu eram îmbrăcată indecent şi nici a piţipoancă nu arăt, deci tot nu înţeleg. În fine trecem noi şi peste asta, trăim în România şi atunci se explică orice. Până să se mai civilizeze şi poporul nostru şi să se mai schimbe nişte mentalităţi o să mai dureze câteva sute de ani. Păcat  că atunci o să fim morţi de mult şi nu o să mai avem nicio mulţumire sufletească că lucrurile sunt altfel.

Ca în România

În colindatul meu prin sublimul oraş în care locuiesc, am avut ocazia ca în doar două zile să văd o grămadă de chestii care mi-au rămas în minte.
M-am holbat la o femeie care avea picioarele albastre, dar nu avea niciun fel de dres. Şi crede-ţi-mă că nu aveam ochelari de soare ca să nu fi văzut eu bine şi nici nebună nu sunt.
Am mai văzut un bebe cu suzetă şi multe codiţe care bâţâia din cap şi se lovea mereu de cărucior, un cocalar cu teneşi roz bombon, o întreagă familie care se plimba cu bicicletele, o mamă cu fiul, ambii pe role, dar cea mai tare chestie e următoarea:

Mormanele de gunoi, dând pe dinafară , datoriile la întreţinere, RER`ul care refuză să mai strângă mizeria până când nu li se achită banii care li se cuvin pentru a face asta şi imaginea de mai sus ne caracterizează în aceste momente ca naţiune.

Enjoy!

Totul despre Lilia Ceban

Am cunoscut-o pe Lili, cum îi spun cunoscuţii, la o petrecere de Sfinţii Petru şi Pavel. La prima vedere mi s-a părut o femeie obişnuită, dar am constatat apoi că era mai mult: Lilia Ceban este o surdo-mută din Republica Moldova, o basarabeancă frumoasă cum ar spune alţii, care are nişte ochi minunaţi şi deşi are problemele ei, continuă să se bucure de viaţă.

S-a născut în Republica Moldova, în oraşul Comrat; a ajuns asistentă medicală la Tiraspol, al doilea oraş ca mărime din Republica Moldova şi a venit în România în anul 2000, pe când avea 26 de ani din cauza sărăciei, în speranţa unui trai mai bun, după cum mi-a spus şi ea:" afaceri... ce mai, pentru bani...".

În România nu are niciun act; nu are certificat de naştere, nu are buletin, nu are diplomele care să-i arate studiile. Dar acest lucru nu a împiedicat-o să-şi întemeieze o familie. Pe soţul ei, Marian Raicu, surdo-mut şi el, l-a cunoscut acum aproximativ 9 ani şi de atunci trăiesc în concubinaj, au şi 2 copii care nu suferă de acelaşi handicap ca şi părinţii lor. 

Momentan, Lilia lucrează în croitorie, cu carte de muncă, iar soţul ei e pensionat pe caz de boală, dar nu se plâng de sărăcie. Deşi trăiesc de atâţia ani împreună, ei nu se pot căsători legal. Motivul: Lilia nu are cetăţenia română, deşi se luptă de mai bine de 5 ani să o obţină şi nu reuşeşte să primească decât promisiuni. A ajuns până la Camera Deputaţilor, a stat de vorbă cu Silviu Prigoană, iar după nenumărate demersuri pe care le-a făcut la Ambasadele României şi Moldovei, i s-a spus în final că pe lângă plata unei taxe pentru a dobândirea cetăţeniei, ar mai trebui să cânte şi imnul de stat.

Întrebarea logică care vine acum, este cum ar putea să cânte o surdomută imnul României în cazul în care ea nu simte decât vibraţii, nici decum muzica şi nu poate să vorbească?

Speriată că ar putea pierde banii de pe taxă, Lilia preferă să-şi crească copiii cu acei bani decât să-i piardă. „Mi-au tot spus că se rezolvă să mai aştept şi să am răbdare dar oricum ar trebui la finalul demersurilor ar trebui să intonez şi imnul României".

Cazul ei a fost şi prin ziare, după cum chiar Lilia mi-a spus: la Click, la Adevărul, chiar şi la televizor, semnalul fiind tras de Cronica Cârcotaşilor. Ştie exact numele tuturor oamenilor care i-au promis că o ajută. Ionica Tarău şefa Asociaţiei 1 iunie din Buzău, a fost cu Lilia  la Camera Deputaţilor, dar din nefericire în calea obţinerii cetăţeniei stă povestea cu intonarea imnului de stat. Li s-a spus că singura şansă pentru a obţine cetăţenia este de a se modifica acel articol de lege şi că se vor face demersuri către ministrul justiţiei. De atunci şi până acum legea nu s-a modificat în această privinţă, nimeni nu a luat atitudine.

Chiar ea, moldoveanca hotărâtă şi înţepată s-a săturat să mai lupte. Nu mai spune că şi-ar dori să-şi viziteze fraţii în Republica Moldova, din Ştefan Vodă, sat Feşteliţa(părinţii îi decedaseră încă înainte de a veni în România), deoarece pentru asta i-ar trebui cam 1000 de euro, pe care nu ar avea cum să-i procure, dar nici nu ar putea să se despartă de copiii ei.

La întrebarea mea, de ce i se pare mai bună viaţa ei de acum, decât cea pe care a dus-o în Republica Moldova, răspunsul ei a a fost următorul: "aici am o familie". Mi-a plăcut răspunsul ei şi prin asta mi-a arătat ca familia e tot ce contează pentru ea, se simte în largul ei în România, se simte acceptată, singura ei nelămurire e de ce n-ar putea să obţină cetăţenia  română: pentru că suferă de un handicap? Dacă ar avea cetăţenia ar putea merge şi ea la un spital în caz de o urgenţă, ar putea vota, s-ar căsători legal cu soţul ei şi ar mai beneficia şi de alte lucruri care acum nu-i sunt la îndemână.

Mi-a plăcut discuţia cu Lilia, nu l-am considerat doar un interviu; ştiu că nu am  cu ce c-o ajut, dar îmi face plăcere să-i public povestea şi să vă arăt vouă, cititorilor mei, câte se pot întâmpla în România.