Pentru "puţulică"

Am găsit mesajul de mai sus, care pare a fi o scurta declaraţie de dragoste pe parbrizul unei maşini şi mi-am zis că trebuie să vedeţi asta.
Domnişoara autoare a mesajului este o amantă posesivă, căreia-i pare rău de despărţirea ce a intervenit în relaţia ei şi-şi vrea bombonelul înapoi. Nu-i pasă de strâmba de nevastă a acestuia, nici de cine va vedea mesajul, important e doar ca Puţulică să ştie că e iubit şi dorit.
Pentru cine nu vrea să se chinuie să descifreze ce scrie pe foaie, scrisorica sună cam aşa:
"Te iubesc, bombonel! Mi-e dor de clipele petrecute ÎMPREUNĂ. Nu vreau să fiu indiscretă, dar nu cred că eşti mai bine dacă nu află strâmba aia de XXXXXXXXXXX(aici a măzgălit ce scrisese).
Hai să fim din nou ca la început.
Te iubesc, Puţulică! <3"

Piţipoance maneliste pe facebook

Am fugit toţi, de destul timp de pe hi5. Şi am fugit din cauza lipsei de securitate şi a maneliştilor şi piţipoancelor. În procent de 80% ne-am mutat pe facebook. Cu securitatea nu am rezolvat nimic, pozele ne sunt salvate de alţii foarte uşor. Când credeam că am scapat de ei, maneliştii şi piţipoancele ne-au arătat că pot şi ei, că nu se lasă întrecuţi de nimeni, şi mai ales că sunt şi ei “pă trend”.

Mare mi-a fost mirarea când am găsit profilul unei domnişoare de 16 ani, practic o copilă mare fană a celebrităţilor precum: guţă, salam, cârnaţi si restul. Poţi să ascultţi astfel de muzică la beţie, dar să-ţi umpli peretele de legături cu astfel de melodii? De ce ai asculta aşa ceva? Şi mai ales de ce non-stop? Man, get a life!

(daţi un click pe imagine pentru a o putea vizualiza la dimensiunea completă)

Don`şoara nu era din oraşul meu, dar paradoxal aveam şi câţiva prieteni comuni, oameni pe care eu îi ştiu ca fiind serioşi şi nu înţeleg cum i-au acceptat cererea de prietenie.

Am fost oripilată şi am spus că trebuie neapărat să vă arăt şi vouă. Enjoy!

Mama şi piţipoancele

Mama e genul de femeie care nu prea-şi dă seama că-n unele momente ar trebui să-şi ţină gura. Vocabularul ei conţine cuvintele "cocalar", "manelar", "piţipoancă" şi nu se sfieşte să le folosească nici când e în preajma persoanelor de genul celor enumerate mai devreme.

Astăzi eram în maxi-taxi şi urcă o domnişoară, cam piţipoanca ea aşa, cu ochelari supradimensionali cu ramă de animal-print(există ochelari cu animal-print, dar discreţi şi chiar drăguţi; ei bine ăştia erau chiar naşpa), parul prins în stil şucar cu ditamai floarea(din pânză cauciucată, ma rog, niciodată nu mi-au plăcut genul ala de agrafe pentru păr), unghii de fiţă(erau portocaliu cu alb), iar accesoriile de pe mâini făceau toată ţinuta, rochia chiar era ok. Mama, recunoscând categoria fetei, dar şi un pic răutăcioasă, mi se adresează:" În ce hal arată şi piţipoanca asta... E ca X(şi-mi dă ea ca exemplu o cunoştinţă)".

Doar că a vorbit cam tare, pariez că domnişoara respectivă ne auzise pentru că stătea chiar lângă noi, dar mama nu şi-a dat seama. Eu cred că am roşit, destul de ruşinată, noroc că ochelarii de soare îmi ascundeau faţa şi ochii. Evident că i-am zis după aceea: " Mamă, ştii, ai vorbit cam tare", dar ea a zis ceva de genul:" Intenţia mea nu a fost să mă audă, dar lasă că dacă m-a auzit poate îşi dă seama că arată naşpa şi o să se uite de-acum  în oglindă înainte să plece de-acasă şi o să-i prindă bine".

Totuşi ar trebui să am grijă de acum înainte când ies cu mama prin oraş. 

Scumpete, ce sexy eşti! Sau "fata în fustă"

Urăsc să fiu strigată pe stradă cu apelative gen " fata" , " iubita" sau "scumpete". De cocalarii care mă văd prea sexy şi  se gândesc să mă atingă  mi s-a acrit( vezi asta de pe vechiul meu blog ),dar m-am obişnuit într-o oarecare măsură. Singura concluzie pe care am găsit-o e că am ajuns rău de mai nou mă fluieră şi muncitorii de la blocuri, care mă mai şi privesc şi de la înălţime, de pe schele.  

Nu, nu eram îmbrăcată indecent şi nici a piţipoancă nu arăt, deci tot nu înţeleg. În fine trecem noi şi peste asta, trăim în România şi atunci se explică orice. Până să se mai civilizeze şi poporul nostru şi să se mai schimbe nişte mentalităţi o să mai dureze câteva sute de ani. Păcat  că atunci o să fim morţi de mult şi nu o să mai avem nicio mulţumire sufletească că lucrurile sunt altfel.