Se afișează postările cu eticheta Love. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Love. Afișați toate postările

luni, 20 iunie 2011

Ca la "Matrimoniale"

Astăzi a trebuit să cumpăr ziarul local. Nimic interesant în tot ziarul, înafară de rubrica "Matrimoniale".
Citez:

"Ploieşteancă deosebită, fără obligaţii, serioasă, caut domn 59-60 ani, numai cu studii superioare, sincer, serios, singur, fără vicii, pentru prietenie/căsătorie. EXCLUS AVENTURIERII, ÎI DEPISTEZ REPEDE. Plic pentru Lucia. " -deci, domnilor, pregătiţi-vă să faceţi faţă unei femei cu adevărat deosebite, cu un spirit de justiţiar în cazul aventurierilor.

"Doamnă serioasă, 41 ani, RĂNITĂ, CAUT SUFLET PENTRU SUFLET. Plic la redacţie pentru Meri"

"Doresc CUNOŞTINŢĂ CU O DOAMNĂ DEZAMĂGITĂ, între 28-37 ani, pentru prietenie/căsătorie. Rog seriozitate." - Concluzia: Când vrei să te căsătoreşti trebuie să fii dezamăgit; să fii fericit nu e bine.

"PLĂTESC O PERSOANĂ CARE SĂ MĂ ÎNSOARE" - Să te însoare sau cu care să te însori? Nu te faci înţeles, nici că eşti căutat.

"Tânăr , 32 ani, licenţiat în Teologie Ortodoxă Pastorală, CAUT DOMNIŞOARĂ EVLAVIOASĂ, CUMINTE, CU FRICĂ DE DUMNEZEU, pentru prietenie în vederea căsătoriei. " - Se pare că cineva are nevoie urgent de o parohie sau credinţa l-a împins până a lăsa anunţ în ziar pentru a-şi întâlni marea dragoste.

"Tânăr 26 de ani ofer plăceri doamnelor până în 30 de ani" - I-auzi!

"Tânăr CĂSĂTORIT CAUT DOAMNĂ pentru o RELAŢIE BAZATĂ PE RESPECT ŞI SERIOZITATE. Tel ...... până la ora 18" - Relaţie extra conjugală bazată pe respect şi seriozitate eu n-am mai întâlnit, dar se pare că totul e posibil. Amatoarelor care sună după ora 18 nu le poate răspunde pentru că dă de banuit soţiei.

"Tânăr 29 de ani, ofer PLĂCERI DOAMNELOR PÂNĂ LA 50 de ani." - Nu-i cam tânără la 50? Eu zic să măreşti un pic limita de vârstă, pentru mai multe doritoare.

"Domn discret, dispus la orice fantezii sexuale, pentru doamne, domnişoare la domiciliul acestora" - Băiat de vis!

Pe mine chiar m-au distrat, dar mi-au dat şi de gândit puţin. Cei interesaţi de vreunul din anunţuri pot lăsa mesaj pentru a primi numărul de telefon al doamnei/domnului de care sunt interesaţi. Primesc răspuns doar cei care mi-au înţeles ironia.

miercuri, 8 iunie 2011

Pentru "puţulică"


Am găsit mesajul de mai sus, care pare a fi o scurta declaraţie de dragoste pe parbrizul unei maşini şi mi-am zis că trebuie să vedeţi asta.
Domnişoara autoare a mesajului este o amantă posesivă, căreia-i pare rău de despărţirea ce a intervenit în relaţia ei şi-şi vrea bombonelul înapoi. Nu-i pasă de strâmba de nevastă a acestuia, nici de cine va vedea mesajul, important e doar ca Puţulică să ştie că e iubit şi dorit.
Pentru cine nu vrea să se chinuie să descifreze ce scrie pe foaie, scrisorica sună cam aşa:
"Te iubesc, bombonel! Mi-e dor de clipele petrecute ÎMPREUNĂ. Nu vreau să fiu indiscretă, dar nu cred că eşti mai bine dacă nu află strâmba aia de XXXXXXXXXXX(aici a măzgălit ce scrisese).
Hai să fim din nou ca la început.
Te iubesc, Puţulică! <3"

luni, 6 iunie 2011

Sub plapumă la o proastă

Eram în după-amiaza aceasta cu prietenii B, G şi O, într-o zonă liniştită aproape de centrul oraşului şi stăteam pe o platformă destul de relaxaţi, contemplând cerul şi un cireş şi gândindu-ne cum ar fi să anunce cineva de la un bloc o găleata de apă pe noi.

Şi am stat aşa ceva vreme, până am auzit o voce de bărbat adresându-ni-se de undeva din apropiere.

El: „ Faceţi plajă domnişoară?

Eu, îmi ridic privirea spre el, îmi dau ochelarii de soare jos şi observ că la mine se uita. Era un alcoolic la vreo 50 de ani, o aşchimodie de om, cu o şapcă jegoasă pe cap şi cu nişte flori în mână. Văzând că mă ridic, continuă:

Nu, nu vă ridicaţi, staţi acolo, liniştite la plajă(nu ştiu ce plajă vedea el întrucât eram mai mult decât îmbrăcaţi), dar nu frige, nu e cald cartonul?”

„Nu, nu e” i-a răspuns prietenul O.

El, venit mai aproape de noi, cercetează locul în cauză:
Ăăă, dar e rece, e bine...

Apoi, adresându-i-se prietenei B, care stătea relativ întinsă:

O, dar nu mai sta aşa domnişoară că râde băieţii de tine... Şi cred că sunteţi şi la facultate

????

Tot el, fără ca noi să-l întrebăm ceva: „ Eu mă duc la o proastă. Pentru ea sunt florile astea(arătându-ne sugestiv din mâini 3 trandafiri culeşi din grădina) şi da-o naibii ma duc să mă bag la ea în plapumă."

Se uită spre sticlele noastre de suc şi de apă şi spune din senin:

Eu nu consum alcool

Noi: „Păi nici noi, e suc”, conştienţi că el era matrafoxat bine, dar era în faza de negare.

Ne cere o ţigare, ne spune „Pa” şi pleacă.

Noi am revenit la locurile noastre, destul de amuzaţi ce-i drept.

El, se opreşte din mers, se întoarce spre noi şi referindu-se la subiectul abordat mai devreme în legătură cu relaţia lui: „ V-am zis că mă duc la proasta aia. Poate mă primeşte. Ne băgăm sub plapumă. Că nu mai iese din noi ce ieşea odată...Deh, nu mai suntem noi.... Aţi înteles?

Prietena G: „Da, am înţeles.... La revedere...”, numai ca să scape de el.

El: „ Pa, la revedere!

Cam asta ţi-e şi cu bătrânii ăştia nebuni şi alcoolici, că tot ne spusesem prietenul O. că noi avem atracţie doar la oameni dubioşi.

joi, 8 iulie 2010

Probleme în dragoste?sau 10 paşi să uiţi pe cineva

Deseori auzim pe cineva apropiat spunând că suferă din dragoste, că de când  iubeşte pe X nu mai e om, nu mai poate să doarmă, sa mănânce, să-şi folosească creierul calumea, iar chestia cu fluturii în stomac apare peste tot.

Oare cât de adevărat e? Nu cumva noi înşine ne inducem toate astea? Nu suntem noi cei care de fapt ne dorim să iubim, să avem parte de o telenovelă amoroasă în propria viaţă?Am încercat să meditez asupra lucrurilor ăstora şi cam aşa e.

Niciodată nu am fost îndrăgostită până peste cap, să-mi pierd capul şi gândirea limpede, dar cred că ar fi bine dacă aţi încerca următoarele chestii când aveţi impresia că apar probleme în paradis şi că suferiţi din dragoste:

  1. Nu negaţi că v-ar plăcea de X.
  2. Nu vorbiţi cu prietenii despre lucrurile astea, pentru că de fapt vă induceţi şi mai tare ideea că iubiţi cu năbădâi.
  3. Încercaţi să vă calmaţi pentru că starea de nelinişte vine de la starea psihicului, şi dacă psihicul vă e în echilibru, atunci şi voi veţi fi liniştiţi.
  4. Mergeţi o fugă la shopping şi o să uitaţi de îndrăgosteala voastră, chiar daca şi pentru doar o oră.
  5. Gândiţi-vă că e vară şi că lunile astea vă veţi distra mai mult ca niciodată.
  6. Pregătiţi o plecare în vacanţă într-o zonă care vă place şi vă deconectează.
  7. Încercaţi să-i uitaţi numele.
  8. Nu staţi singuri şi găsiţi-vă activităţi interesante pe care să le desfăşuraţi.
  9. Evitaţi să vă mai vedeţi cu X.
  10. Ultimul pas, spuneţi-vă vouă înşine că vă place X din ce în ce mai puţin în fiecare zi până ajungeţi la deloc.

E vorba de autosugestie, de-asta eu cred că orice început de dragoste poate fi înăbuşit şi aproape distrus, pentru că niciodată  nu e bine să începi o relaţie fiind topit după celălalt.

Vă recomand din suflet Jason Mraz-Life is wonderful