Stâna din spatele blocului

De la “Cai în parcul de joacă”( postul meu de anul trecut) la “Stâna din spatele blocului” este un pas mare.

Cum am ajuns la titlul acesta? Simplu: nişte oameni lipsiţi de creier, dar doritori să scoată bani din ceva au decis că nu e nimic ne-la-locul lui dacă întemeiază o stână de oi în oraş. Ce-i drept mă desparte un singur bloc de câmp, dar de la asta şi până la a avea oi care sunt aduse la păşunat in faţa ferestrei mele este ceva.

De câteva săptamâni mă deranja mirosul- miros de bălegar, de vaci, cum spuneam la început, miros ce devine din ce în ce mai înţepat când plouă sau când bate vântul, un miros insuportabil oricum, ce te obligă să-ţi ţii ferestrele închise deşi este vară.

Săptămâna trecută am aflat că mirosul provine de la o stână- stână amplasată la 50 m de oraş( şi mai ridicăm pretenţii de civilizaţie şi că suntem la nivelul Uniunii Europene) pentru că, nu-i aşa, s-au gandit ei că nu deranjeaza pe nimeni, sau mai bine zis că suntem prea proşti ca să luăm vreun strop de atitudine, ceea ce s-a şi întâmplat.

Astăzi deja nimic nu m-a mirat când am deschis fereastra şi m-a izbit mirosul oribil, dar în secunda doi am auzit clopote, câini latrând, mugete de animale, agitaţie… De fapt nu era mare lucru, doar zeci de animale păscând graţios cu talăngile atârnându-le de gât, unele din ele chiar pe asfalt, vreo 2-3 ciobani stând printre ele, câţiva câini ciobăneşti însărcinaţi cu paza oilor lătrau uimiţi de “marea civilizaţie”; totul se desfăşura ca şi cum ar fi fost normal să se întâmple, iar oile se simţeau în mediul lor. Animale de-a dreptul! Şi bietele oi şi deţinătorii stânei si cei care au aprobat construirea ei.

Pentru a vă convinge, priviţi pozele:

Sper totuşi ca lucrurile să nu rămână aşa.

Ca la "Matrimoniale"

Astăzi a trebuit să cumpăr ziarul local. Nimic interesant în tot ziarul, înafară de rubrica "Matrimoniale".
Citez:

"Ploieşteancă deosebită, fără obligaţii, serioasă, caut domn 59-60 ani, numai cu studii superioare, sincer, serios, singur, fără vicii, pentru prietenie/căsătorie. EXCLUS AVENTURIERII, ÎI DEPISTEZ REPEDE. Plic pentru Lucia. " -deci, domnilor, pregătiţi-vă să faceţi faţă unei femei cu adevărat deosebite, cu un spirit de justiţiar în cazul aventurierilor.

"Doamnă serioasă, 41 ani, RĂNITĂ, CAUT SUFLET PENTRU SUFLET. Plic la redacţie pentru Meri"

"Doresc CUNOŞTINŢĂ CU O DOAMNĂ DEZAMĂGITĂ, între 28-37 ani, pentru prietenie/căsătorie. Rog seriozitate." - Concluzia: Când vrei să te căsătoreşti trebuie să fii dezamăgit; să fii fericit nu e bine.

"PLĂTESC O PERSOANĂ CARE SĂ MĂ ÎNSOARE" - Să te însoare sau cu care să te însori? Nu te faci înţeles, nici că eşti căutat.

"Tânăr , 32 ani, licenţiat în Teologie Ortodoxă Pastorală, CAUT DOMNIŞOARĂ EVLAVIOASĂ, CUMINTE, CU FRICĂ DE DUMNEZEU, pentru prietenie în vederea căsătoriei. " - Se pare că cineva are nevoie urgent de o parohie sau credinţa l-a împins până a lăsa anunţ în ziar pentru a-şi întâlni marea dragoste.

"Tânăr 26 de ani ofer plăceri doamnelor până în 30 de ani" - I-auzi!

"Tânăr CĂSĂTORIT CAUT DOAMNĂ pentru o RELAŢIE BAZATĂ PE RESPECT ŞI SERIOZITATE. Tel ...... până la ora 18" - Relaţie extra conjugală bazată pe respect şi seriozitate eu n-am mai întâlnit, dar se pare că totul e posibil. Amatoarelor care sună după ora 18 nu le poate răspunde pentru că dă de banuit soţiei.

"Tânăr 29 de ani, ofer PLĂCERI DOAMNELOR PÂNĂ LA 50 de ani." - Nu-i cam tânără la 50? Eu zic să măreşti un pic limita de vârstă, pentru mai multe doritoare.

"Domn discret, dispus la orice fantezii sexuale, pentru doamne, domnişoare la domiciliul acestora" - Băiat de vis!

Pe mine chiar m-au distrat, dar mi-au dat şi de gândit puţin. Cei interesaţi de vreunul din anunţuri pot lăsa mesaj pentru a primi numărul de telefon al doamnei/domnului de care sunt interesaţi. Primesc răspuns doar cei care mi-au înţeles ironia.

Limita (in)certitudinilor

N-am mai scris demult. Nu e din cauza uitării, dar parcă nu mai e ce a fost, nu mai simt nevoie de scris bazaconii. Cândva spuneam că blogul nu mai e printre priorităţile mele. Acum nu mai am nici priorităţi.

Am ajuns să fac totul cum îmi vine, să iau totul de la sine, să nu mă mai chinui să schimb eu nimic. Parcă sunt alta, parcă Stiva s-a pierdut pe undeva. E blocată între EU-cea de acum, EU-cea din trecut şi EU-cea în devenire. E blocată în mine. Asta dacă mai există, dacă încă mai deţin acea faţă a mea.

Astăzi nu ştiu nici dacă Stiva mi se mai potriveşte, nici cine sunt cu adevărat, nici spre ce mă îndrept, nici dacă o să mai existe acest blog, nici ce merit, nici ce-mi doresc, nici cum mă cheamă.
Dar cu toate astea nu mi se pare nimic greşit, ca şi cum n-ar mai exista greşeli deloc, Astăzi sunt mulţumită, deşi totul e incert în jurul meu.

Când am încetat oare să mai fim copii?

“Meredith Grey: We`re adults. When did it happen? And how do we make it stop?"(Grey`s anatomy)

Când am încetat oare să mai fim copii? Când s-a produs schimbarea şi cum?

Nu, nu vreau să fie nimic filozofic, plictisitor, de abureală. O să fie doar adevărul. Mergeam astăzi în autobuz destul de supărată, încruntată, îngândurată, frământandu-mă cu privire la problemele pe care le are o grămadă de lume. Mă uitam în direcţia geamului, dar nu afară, privirea mi se oprise pe un strop de ploaie şi mă uitam în gol. Şi mă gândeam şi mă amăram singură, fără să ajung la vreo soluţie.

Lângă mine se aşezase un bebeluş frumuşel, grăsut, vesel, dar eu nici măcar nu-l observasem. Săracul, simţind nevoie să-mi capteze atenţia(mi-am dat seama că se uita numai la mine) începuse să gângurească şi să ţipe până mi-am întors spre el privirea scârbită. Şi m-am lovit de ochii lui mari, negri, luminoşi, entuziaşti şi uşor speriaţi când m-am uitat urât la el.

În secunda aceea s-a întâmplat, în secunda aceea mi-am dat seama de schimbarea produsă, totul a fost ca o reflexie. A venit, m-a lovit şi m-a lăsat mai dezamăgită decât mă găsise. Am fost cu toţii mici, frumoşi şi veseli, fără să ştim de pragurile vieţii şi de problemele ei. Am putea la fel şi acum. Doar că uităm să mai fim copii, uităm să fim fericiţi şi feriţi de îngrijorări. Spunem că e vina societăţii, dar de fapt nu e şi vina noatră, nu se potriveşte zicala:”Cum îţi aşterni aşa dormi”?

I-am zâmbit, uitând pentru o clipă că sunt supărată, iar el mi-a zâmbit şi mai vesel, râzând cu toată fiinţa. Şi am râs şi eu, râdea şi el. Şi-am râs împreună. Şi râdeam fără să ştim de ce, dar uitasem de toate şi eram fericiţi amândoi. Şi-am fost la fel ca el, chiar dacă doar pentru două minute. Am fost copil din nou.

De când am încetat să mai fim copii? Şi de ce? Şi cum am putea opri procesul de creştere? Dar măcar putem? Dacă putem, atunci hai să ne alăturăm şi să ne salvăm cu toţii! Să fim copii pentru totdeauna, să fim feriţi de probleme, să fim lipsiţi de griji, să fim fericiţi cu adevărat…

De ce sunt unii oameni proşti?

Acesta ar trebui să fie un post în care aş acorda atât vouă, cât şi mie nişte răspunsuri, dar se transformă pe loc într-unul inutil.

Oamenii se nasc proşti şi mor proşti, cel puţin aşa cred eu(bineînteles că mă refer doar la unii din oameni). Cum am ajuns la această concluzie? Din prostie nu te poţi trezi, rămâi prost toată viaţa, indiferent ce vor încerca alţii să facă cu tine, pentru că tu eşti prea prost încât să-ţi dai seama câtă lipsă de inteligenţă duci. Apoi, dacă te-ai născut dezgheţat(aici opusul prostului), lumea nu te poate prosti, pentru că altfel ai lua şi tu atitudine, doar eşti om deştept. Deci, oamenii se nasc proşti şi nici nu se pot reabilita(ignoraţi cazul lui Dănila Prepeleac). Nu ştiu cât de logică e chestiunea, dar eu chiar cred în ea.

Revenind la subiectul iniţial, cât de prost să fii să să-l judeci pe un om pe care nici măcar nu-l cunoşti(dacă-l ştii ca om de televiziune, nu înseamnă că-l cunoşti ca persoană) doar pentru că, ai tu impresia că-i lipseşte credinţa în Dumnezeu. Cumva, ca să ai credinţă trebuie să porţi ca ciorile ditamai crucea de 20 de grame de aur la vedere? Să-ţi cari Biblia peste tot unde te duci? Să te închini din 5 în 5 secunde? Să faci mătănii în faţa unui preot care e mai păcătos ca tine? Să nu semnezi împotriva orei de religie în şcoli? Să-l invoci pe Dumnezeu în fiecare frază pe care o rosteşti? Dacă tu, prostule, ai fi om cu adevărat credincios şi pios ai şti decalogul. "Să nu iei numele Dumnezeului tău în deşert" îţi spune ceva?

Dacă tu spui tot timpul chestii gen: Să dea Domnul să iau banii, să dea Dumnezeu să nu-mi pice netul, sau să dea Dumnezeu să nu mă dea afară, să iau licenţa, să nu mă înşele nevasta cât sunt plecat, să mi se scoale, să nu mor nici azi, amintind numele lui Dumnezeu în orice rahat de problemă, atunci crede-mă că nu dovedeşte că ai avea credinţă, dimpotrivă. Şi nu mă faci decât să cred că eu, om normal, care ajung la Biserică de 2-3 ori pe an, mă închin destul de rar, spun doar "Doamne-ajută" înainte de culcare am mai multă credinţă în Dumnezeu decât ai tu.

Cam atât, că-ţi ajunge prostule, deşi nu o să ai ocazia să citeşti vreodată ce-am scris eu, nici măcar Mircea Badea n-o să vadă că-l susţin.

Bătaie pe joburi.

E miercuri. Nu că mi-ar păsa, vacanţa o simt de săptămâna trecută. Şi tot de săptămâna trecută am observat că tot mai multă lume de vârsta mea vrea să se angajeze pe timpul verii, o luna, poate două. După nişte calcule, am decis că nu mi-ar strică să mă angajez şi eu o lună de zile. Problemele/impedimentele elevilor care vor să muncească vara sunt următoarele:

• nu prea există locuri de muncă part-time, şi dacă sunt e mare bătălie pe ele vara

• puţină lume angajează o persoană doar pentru o lună sau două

• elevii n-au experienţă şi cerinţa asta apare cam peste tot

• locurile de promoteri sunt deja ocupate

• elevii nu par serioşi/conştiincioşi, de aceea unii preferă persoanele adulte

• la vârsta noastră nu ne convine să muncim o lună întreagă, 6-8 ore pe zi pentru 4-5 milioane, şi mai mult de-atât nu ne dă nimeni.

• trăim într-un oraş potrivit ca mărime, iar terasele/piscinele/supermarketurile nu sunt multe, deci nici locurile în care am putea face ceva nu sunt multe.

Nu am mari speranţe că o să găsesc vreun job care să-mi convină, dar ideea de a avea banii mei, pe care să-i fac praf cum mă taie capul mă entuziasmează.

Dacă şi voi gândiţi la fel ca mine, eu vă doresc baftă şi vedem noi cum ne pierdem timpul vara asta.