Limita (in)certitudinilor

N-am mai scris demult. Nu e din cauza uitării, dar parcă nu mai e ce a fost, nu mai simt nevoie de scris bazaconii. Cândva spuneam că blogul nu mai e printre priorităţile mele. Acum nu mai am nici priorităţi.

Am ajuns să fac totul cum îmi vine, să iau totul de la sine, să nu mă mai chinui să schimb eu nimic. Parcă sunt alta, parcă Stiva s-a pierdut pe undeva. E blocată între EU-cea de acum, EU-cea din trecut şi EU-cea în devenire. E blocată în mine. Asta dacă mai există, dacă încă mai deţin acea faţă a mea.

Astăzi nu ştiu nici dacă Stiva mi se mai potriveşte, nici cine sunt cu adevărat, nici spre ce mă îndrept, nici dacă o să mai existe acest blog, nici ce merit, nici ce-mi doresc, nici cum mă cheamă.
Dar cu toate astea nu mi se pare nimic greşit, ca şi cum n-ar mai exista greşeli deloc, Astăzi sunt mulţumită, deşi totul e incert în jurul meu.

Pentru anonimi nemulţumiţi

Weblogul, pentru cine nu ştie sau îmi arată că nu ştie, este un site personal, unde autorul publică ce-i trece prin cap, el fiind singurul gestionar peste ceea ce scrie, aici făcând excepţie blogurile conduse de grupuri de prieteni.

Blogul ăsta, Stiva îmi aparţine şi e strict problema mea ce aleg să postez sau dacă cititorii vor aprecia sau nu. Publicul are libertatea să aleagă dacă vrea să citească sau dacă îi place.

Cineva mi-a spus odată că cea mai mare greşeală pe care o poţi face e să încerci să-i mulţumeşti pe toţi şi avea perfectă dreptate. De aceea eu am o singură clasă de cititori, iar relaţia dintre noi se bazează pe respect: eu postez ceea ce cred că le-ar plăcea, iar ei mă citesc în continuare. Sunt mulţumită cu cititorii mei, nu am nevoie de mai mulţi, pentru că nu cantitatea contează, ci calitatea.

Acum, dragă anonimule/anonimo când judeci pe cineva, încearcă măcar să vorbeşti civilizat. Aş fi putut să te jignesc şi eu acum, dar vreau să-ţi arăt că nu meriţi să mă înjosesc. Dacă erai o persoană respectabilă te-ai fi semnat măcar. Mi-ai fi arătat că poate trebuie să muncesc mai mult, că am pentru cine, poate ai fi lăsat şi un link cu blogul tău să văd şi eu ce înseamnă un blog "adevărat". De aceea am considerat că am dreptul să-ţi resping comentariul(oricum l-aş fi avut) fără pic de remuşcări.

Până învăţ eu cum să fiu un blogger bun(bănuiesc că ştii aproximativ cam ce vârstă am) pentru că am tot timpul din lume, tu ar trebui să înveţi să te respecţi respectându-i pe ceilalţi.

Atât am avut de spus, nu mă interesează câţi aţi citit până la capăt sau măcar dacă Anonimul răutăcios a văzut acest post. Revin.

Urăsc, dar urăsc divele.

O să încept acest post, primul de fapt prin a explica tuturor (ştiu ca sunteţi extrem de numeroşi ) de unde vine pseudonimul meu, Stiva.

Pai totul a început când eu şi Hormonii ne-am luat porecle între noi, înrudite. Astfel ca pe lânga Dunare, Chilia, Sfantul Gheorghe şi Năvodari, am rămas eu cu Sulina. Aşa ca mie aa-nceput să mi se zică Sulina.

La cateva zile ne-am uitat noi la filmul Ana Karenina si mie îmi plăcea numele personajului ” Stiva”. Aveam pe mine tricoul sclipicios pe care scrie ”DIVA” cam pitiponcesc de altfel, dar care ma binedispune. Si am stat eu si m-am gandit ca Sulina+ Diva= Stiva, deci sa mi se zică Stiva.

Da, am un tricou cu Diva si e roz. Probabil va-ntrebati care e legatura dintre numele postului, Stiva si tricoul meu. Incerc să vă explic. Intotdeauna nu mi-au placut fitele sau divele, cum prefer sa le numesc. Prea isi dau aere si se cred importante, deci nu le suport. Asa ca am luam tricoul la caterincă. Şi cum la mine în liceu sunt destule persoane carora le spun “dive”, trebuie sa port tricoul ala cât am ocazia

Divele sunt cele populare de obicei sau cauta asta. Iubesc faima, deci iubesc sa atraga atentia, iubesc sa se creada cool. Si cum eu urasc toate astea, am decis că le urăsc pe ele.

De fapt, mie divele îmi distrug viaţa, sau mai bine spus o parte din ele au făcut asta aşa ca de acum încolo mă feresc. Şi ma feresc destul, poate deja aţi observat.

Daca va plac celebritatea, numarul uriaş de prieteni, atenţia tuturor îndreptată către voi, clar nu avem ce discuta.

Daca, în schimb, iubiti viaţa oricum ar fi si va bucuraţi din plin de ea, suntem prieteni.

Spuneţi ” Nu” divelor. :))