Vacanţa a început.

Oficial e vacanţă! Şi asta nu o spun pentru ca mă gândesc eu aşa că astăzi suntem în 16 iunie sau că mâine este vineri. Nu asta contează. Ciudate sunt atitudinea şi activităţile oamenilor începând cu zilele acestea.

În faţa blocului meu te simţi ca-ntr-un parc de distracţii. La leagăne copii se băteau pe leagăne, balansoare & co, pe alee unii se jucau tenis, iar în parcare volei şi magăruşul. Peste tot pe jos era plin de jucării, iar glasurile lor se auzeau simultan, de parca ar fi scăpat din junglă. Atât entuziasm nu am mai văzut pe ei de... vara trecută.

Se pare că de acum va trebui să mă obişnuiesc din nou cu galăgia lor care durează de dupa-amiaza până pe la orele 23, cu mămicile şi bunicile lor care sparg seminţe la canapea, cu taţii şi bunicii care beau bere şi joacă table şi nu în ultimul rând cu privirile lor analizatoare de fiecare dată când vrei să treci prin zonă.

Nu pot decât să le doresc şi lor, şi vouă şi, nu în ultimul rând, mie, o vacanţă bestială, plină de evenimente plăcute şi distracţie.

PS: Să sperăm că vara asta mai şi scriu pe blog.

Ce este substantivul?

Aseară stăteam pe o bancă în parc cu câţiva prieteni. Vine la noi un cerşetor, trecut de 50 de ani, avea faţă de beţiv şi îşi începe discursul: " ajutaţi-mă şi pe mine cu cât puteţi, sunt bolnav de arterită, dacă vreţi vă arăt(eu eram pe punctul de a mă ridica şi a pleca)..."
Între timp o prietenă îl întreabă dacă îşi cumpără ceva de băut. Eu îi spun că alcoolul face bine din când în când, el spune răspicat că nu.
Un prieten îi întinde un leu.
Ne aşteptam să plece.
În schimb, în loc de mulţumire, el ne spune (ca un elev care e ascultat de profesoară): "Substantivul este partea de vorbire care defineşte fiinţe, obiecte şi fenomene ale naturii".
Noi eram şocaţi.
Eu, ironică, îl întreb:"Dar verbul ce e?"
El: " O mişcare!"
L-am felicitat, ne-a urat sănătate şi a plecat.

Chiar am rămas impresionată...

Băieţi de cartier

Când m-am mutat în cartierul unde locuiesc în prezent aveam cam 8 ani, şi abia la vârsta aceea eu am luat cunoştinţă cu aşa numiţii "băieţi de cartier". Ei aveau cam 17-18 ani pe vremea aia, erau mari şi tari, fumau la colţul străzii, stăteau nopţile la canapeaua de lângă blocuri, fetele mureau după ei, de revelioane făceau atmosferă în tot cartierul, muzica hip-hop necenzurată se auzea toată ziua din apartamentele lor, şcoala nu o prea frecventau, se luau de copiii mici, ne izgoneau din locurile lor, ne luau în râs când ne jucam, ne priveau cu superioritate, pentru că ei erau cei mai şmecheri(sau aşa se vedeau).

Acum lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată o dată cu trecerea timpului. Ei sunt deja la limita tinereţii, unii căsătoriţi, alţii cu copii, alţii muncesc pe unde apucă: unul la un atelier auto, altul ambalează fructe în Carrefour, ceilalţi nu ştiu cu ce se ocupă.

Ei mă privesc cu admiraţie azi, puţină invidie, poate nostalgie gândindu-se la vremurile apuse, tânjesc după ceea ce eu am, iar ei au pierdut datorită faptului că timpul a trecut în defavoarea lor. Practic eu am crescut sub ochii lor, am privit la ei şi am ştiut ce e bine să fac sau să nu fac când îmi va veni şi mie vremea.

Astăzi mă simt mândră uitându-mă la ei şi parcă îmi creşte orgoliul. Astăzi îmi dau seama că o să ajung şi eu în ipostaza lor, iar copii la care astăzi mă uit urât îmi vor da peste nas peste câţiva ani.

Timpul trece şi din păcate asta nu e în favoare noastră, sau cel puţin nu acum, când avem parte de cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Am face bine măcar să profităm cât putem de ea.

Dormim pe bănci în parc

Nu înţeleg şi mă încăpăţânez să înţeleg de ce ai dormi pe o bancă în parc? Sau pe bordură, sau chiar sub copaci în mijlocul străzii. I don`t get it! Şi casă dacă n-aş avea tot n-aş dormi în plină zi în astfel de locuri.

Îmi pare rău că postul nu e însoţit de imagini, dar mă revanşez altă dată.