Letargie de ianuarie

Primul post pe 2011. Unul prost, chior, sec. Să vedem cât mai continui aşa, dacă mai continui.

După revelion s-a instalat liniştea. Începând cu dimineaţa de 1 ianuarie, tot oraşul doarme. Toţi resimţim o stare de apatie, de somnolenţă continuă, de lipsă de energie. Încep grijile, începe stresul, începe şcoala.

Ce am putea să facem? Singura soluţie ar fi să dormim şi să ne simţim bine cât de mult mai putem, să ne trezim mâine dimineaţă voioşi, optimişti, ca şi cum am pleca într-o excursie cu colegii, prietenii. Vizităm o şcoală. Asistăm la orele de curs, luăm cunoştinţă cu profesorii, nici nu suntem noi elevii, nici nu o să fim ascultaţi şi nici nu o să ni se pună note.
Nu, o să fie doar o vacanţă în continuarea vacanţei de sărbători.

Nu garantez că o să reuşim, dar putem să încercăm.

Băieţi de cartier

Când m-am mutat în cartierul unde locuiesc în prezent aveam cam 8 ani, şi abia la vârsta aceea eu am luat cunoştinţă cu aşa numiţii "băieţi de cartier". Ei aveau cam 17-18 ani pe vremea aia, erau mari şi tari, fumau la colţul străzii, stăteau nopţile la canapeaua de lângă blocuri, fetele mureau după ei, de revelioane făceau atmosferă în tot cartierul, muzica hip-hop necenzurată se auzea toată ziua din apartamentele lor, şcoala nu o prea frecventau, se luau de copiii mici, ne izgoneau din locurile lor, ne luau în râs când ne jucam, ne priveau cu superioritate, pentru că ei erau cei mai şmecheri(sau aşa se vedeau).

Acum lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată o dată cu trecerea timpului. Ei sunt deja la limita tinereţii, unii căsătoriţi, alţii cu copii, alţii muncesc pe unde apucă: unul la un atelier auto, altul ambalează fructe în Carrefour, ceilalţi nu ştiu cu ce se ocupă.

Ei mă privesc cu admiraţie azi, puţină invidie, poate nostalgie gândindu-se la vremurile apuse, tânjesc după ceea ce eu am, iar ei au pierdut datorită faptului că timpul a trecut în defavoarea lor. Practic eu am crescut sub ochii lor, am privit la ei şi am ştiut ce e bine să fac sau să nu fac când îmi va veni şi mie vremea.

Astăzi mă simt mândră uitându-mă la ei şi parcă îmi creşte orgoliul. Astăzi îmi dau seama că o să ajung şi eu în ipostaza lor, iar copii la care astăzi mă uit urât îmi vor da peste nas peste câţiva ani.

Timpul trece şi din păcate asta nu e în favoare noastră, sau cel puţin nu acum, când avem parte de cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Am face bine măcar să profităm cât putem de ea.