Nemulţumire tipic omenească

Cu toţii suntem nemulţumiţi: unii că n-au ce îşi doresc, alţii pe cine îşi doresc, alţii că n-au parte de timp liber, alţii că se termină weekendul.

Aşa eram eu ieri. După un weekend tare frumos şi palpitant, am o avut o faţă tristă rău tot drumul spre casă. Niciodată nu sunt mulţumită de ce mi se oferă, oricât de mult ar însemna. Şi nu-mi dădeam seama de asta. Mi se părea că mi se cuvine totul, chiar şi o vacanţă de o viaţă întreagă în care nu mai e nevoie să învăţ, să muncesc, iar resursele financiare vor veni de la sine.

Asta până am văzut că se poate mai rău. Am mers vreo 10-15 minute până la ţară că tot era în drumul nostru. Am coborât din maşină cu cât de mult nechef se poate şi îl tot întrebam pe tata ce căutăm acolo, de ce nu mergem direct acasă? Dar se pare că trebuia să merg ca să redevin eu, cea normală şi cu picioarele pe pământ. La colţul gardului nostru, erau 3 copii, sfioşi care au venit imediat lângă poartă cum mama i-a strigat. Aveau între 7 şi 10 ani, cam aşa şi erau ca vai de capul lor. Nu ştiu dacă erau jegoşi sau doar foarte batuţi de vânt, dar mi-a fost milă de ei. Mama o întreabă pe o fetiţă ce face tatăl ei, dacă îi merge bine, dacă a mai sunat(se pare că era plecat in străinătate la muncă în construcţii). Nu ştiu exact ce a zis fetiţa, ceva că ar trebui să sune şi că nu-i merge aşa bine. Părinţii le sunt şomeri şi abia au bani ca să-i îmbrace de şcoală şi să le dea de mâncare.

Mama le-a dat ceva să ronţăie, nişte mere parcă, iar ei au sărit imediat pe ele. Apoi am aflat de la ei că au vacanţa aia de o săptămână, de care ne bucuram cu toţii când eram la 1-4. La întrebarea mea, ce fac ei în vacanţă, mi-au spus că nimic, stau şi ei "p-aicea" pe drum, se mai joacă, mai au şi teme, că le-a dat "doamna" exerciţii multe...

Atât, că după-aia am plecat. Dar mă gândesc aşa: oricâte am avea nouă tot ni se pare că ni se dă prea puţin. Câte nu ne oferă nouă părinţii, "doar ca să-i fie copilului bine"? Şi câte mofturi nu facem? Dar dacă am fi trăit undeva la ţară, într-o zonă uitată de lume, unde adio Mall, cafenele, internet şi altele. Şi totuşi poate pentru ei ceea ce trăiesc e mai bun, poate aia e distracţia cu adevărat, să umbli jegos, pe drum, prin frig în toiul toamnei. Poate că dacă am vedea asta mai des, am aprecia mai mult ceea ce avem.