Astăzi mă întorceam de la şcoală, era soare şi plăcut afară şi parcă aş mai fi rămas în faţa blocului la taclale. Eram în mijlocul străzii şi am fost lovită subit de un sunet puternic. Nu mă înşelam, era o manea, din aia mai mult instrumentala. Dacă până la momentul respectiv nu mi se întâmplase sau nu văzusem nimic excepţional pe ziua de azi, cineva s-a gândit că lucrurile nu ar trebui să rămână aşa.
Muzica venea de la vecinii mei de bloc, care erau strânşi şi sărbătoreau. Grătarul cu mititeii şi friptura era în mijlocul drumului, sacul de cărbuni era şi el aruncat pe lângă, câţiva dintre vecini stăteau la canapea şi se jucau table, alţii aveau berea în mână, una dintre maşini avea uşa larg deschisă, fiind şi cauza sunetului care îmi plăcea la nebunie. Mi s-a dus tot cheful să rămân afară, cred că m-am şi oprit timp de câteva secunde în loc să înţeleg mai bine situaţia şi să reflectez.
Duminică nu era, înţeleg că o fi fost aniversarea vreunuia, dar la ora 1 jumate?
Eu, elev sârguincios, veneam de la şcoală după 6 ore de concentrare maximă şi studiu, iar ei nu făceau altceva decât să petreacă. Nu, nu erau la servici, unii nu au deloc loc de muncă, ei sunt într-o distracţie continuă. Şi nu înţeleg cum au bani să se întreţină sau cum îşi permit să stea aşa, zilnic, în faţa blocului.
Şi momentan zic că mi-ar plăcea să pot să fiu atât de lipsită de simţ, de responsabilitate, de frământări şi de problemele vieţii când o să fiu ca ei, dar sigur nu o să pot să stau în neştire şi să mă mulţumesc doar cu ce am. Asta pentru că eu am aspiraţii, dorinţe, aşteptări şi cu siguranţă vreau mai mult de la viaţă decât să stau zilnic în faţa blocului.
eee ce sa le ceri?? c******a
RăspundețiȘtergere