Ianuarie, eşti aşa urâtă!

Lunile ianuarie şi februarie îmi par cele mai urâte luni din an. Cele mai noroioase, cele mai monotone, cele mai gri, cele mai înnorate, cele mai triste. Pe bună dreptate că nu sunt preferatele nimănui. Soarele, ei bine nu l-am mai văzut de câteva zile bune, mai bine de-o săptămână.

Vremea e aiurea, nu e nici primăvară cu verdeaţă, flori şi ciripit de păsărele, nici iarnă cu ger, zăpadă. Am putea să facem o reclamaţie. Dar cui am putea s-o adresăm? N-am idee. Şi atunci ce ar fi de făcut? Vremea nu o putem schimba, nu?

Atunci poate am putea s-o facem noi, prin atitudinea noastră mai placută. Propun să vopsim totul în roz bombon, la figurat vorbind desigur. Ar colora un pic situaţia, aşa cum decid eu să-mi colorez unghiile când sunt plictisită sau când alunec spre tristeţe. Alung firescul, obişnuitul, orice urmă din ce era şi transform totul într-un roz-mov isteric, într-o veselie adevărată, într-o dispoziţie de zile mari.

Hai să colorăm vremea de afară, situaţia, viaţa prin ceea ce suntem şi prin ceea ce putem face noi ca oameni. Să fim mai zâmbăreţi, entuziaşti, prietenoşi, mai puţin crispaţi, să ne victimizăm mai puţin, să vorbim, să râdem mai mult, să ne ascundem adevărata faţă mai puţin, să fim noi înşine, dar fericiţi, să facem noi primăvară, deşi e abia jumătatea lui ianuarie. I`m sure we can!

1-Din categoria vecinii mei.

Vecinul meu din perete sforăie şi chiar al naibii de zgomotos. Nu vă închipuiţi că omul e zidit în pereţii blocului. De fapt, locuieşte pe scara cealaltă a blocului, dar apartamentele sunt lipite între ele, astfel încât atunci când el sforăie în dormitorul lui se aude la mine în dormitor. 

Aşa ajung eu să mă scol la 7 jumătate dimineaţa(atunci e punctul culminant al sforăiturilor lui), cu dorinţa nebună de a merge în pijamale şi papuci până pe scara cealaltă, la el la uşă.  Dar niciodată nu apuc să fac asta, fiindcă imediat după ce mă trezesc eu complet, încetează să mai sforăie, probabil se trezeşte şi el.

Deocamdată încă iau totul în glumă, dar, totuşi, ce-o să mă fac dacă mă mai trezeşte şi restul vacanţei la 7:30?

I know.

Da, n-am mai postat nimic. Şi ce, parcă ar conta... În ultimul timp ori am zile prea bune încât nu-mi stă mintea la blog, ori am zile naşpa rău în care n-am chef de nimic. În ultima situaţie sunt şi astăzi, dar totuşi postez despre lenea şi necheful meu.

Şi aşa mult aş vrea să nu fiu nevoită să merg la şcoală, să nu-i văd faţa "adoratei" mele profesoare şi să nu m-asculte la materia mea "preferată", dar uite că nu se poate. Şi ce să faci dacă nu se poate? Simplu: dai piept în piept cu inamicul. Prin urmare, cel mai bun lucru ar fi să merg la şcoală şi să iau odată nota aia amărâtă care-mi va hotărî media, indiferent dacă va fi 3 sau 6( că de mai mult n-am eu faţă- asta gândeşte "iubita" mea profesoară)

Singurul lucru care mă mulţumeşte este că vine vara. De fapt, nu vine, a venit. Şi ce poate să fie mai frumos decât 3 luni de vacanţă în care să-ţi faci de cap şi să n-ai nicio grijă? Yeap, nimic.

Summer is calling my name. Abia aştept!