sâmbătă, 13 martie 2010

Maturitate

Întotdeauna vor exista copii maturi şi maturi copii. Nu e doar un joc de cuvinte, e un adevăr. Sunt pe lume copii liniştiţi, serioşi, care au comportament de adulţi, dar sunt şi oameni mari a căror viaţă e ca o joacă. 

Maturitatea nu are deci nişte limite clare, prestabilite. Însă mereu adulţii spun că se poarta "aşa" pentru că sunt maturi. Ce înţeleg ei prin a fi matur? Sa fie serioşi? Să facă lucruri serioase? Să râdă mai puţin şi mereu controlat? Tot timpul am crezut că adulţii sunt nişte roboţi, cu mişcări fixe, ochi goi şi zâmbete de metal. În schimb, copiii veseli sunt mereu frumoşi şi emană un aer special, plin de strălucire. Nimic nu mă poate binedispune mai mult decât zâmbetul sincer al unui copil.

Cu toate astea, după mine "a fi matur" înseamnă să ştii să fii serios când trebuie, în situaţii cuvenite, dar capabil să te porţi ca un copil în restul timpului. Un pic de seriozitate, un strop de veselie tipic copilărească, împreună fac un om să fie matur.

Poate uneori îmi doresc să încetez să fiu copil şi să încep să fiu om mare. Încep să mă port ca un adult. Dar aţi observat cât de trişti sunt adulţii zilelor noastre? Cât de prinşi în problemele vieţii sunt şi cât au uitat să se bucure de orice moment? Cât de îngheţaţi sunt? Şi aşa îmi piere dorinţa de a creşte şi tot aşa ajung să-mi apreciez vârsta. 

Nu, nu vreau să fac 18 ani, nu vreau să  am o slujbă din care să mă întreţin, nu vreau să încetez să mă joc, nu vreau să simt că de 1 iunie nu mai este ziua mea.

Pentru că eu am ajuns la concluzia asta datorită unui amic care m-a tras de mânecă pentru că îmi negam spiritul de copil şi mă purtam ca un adult, asta încerc să fac şi eu cu cei din jurul meu prin acest post.

[Nu am nimic cu adulţii care ştiu să fie şi copii, ei se exclud din categoria adulţilor despre care am vorbit eu.]

4 comentarii:

  1. Frumos materialul. Ma bucur ca te-am salvat la timp. ILY.

    RăspundețiȘtergere
  2. Maturitatea asta... Cand om ajunge adulti ne va fi prea dor de anii astia, la fel si invers :-D RADU

    RăspundețiȘtergere
  3. orice om matur trebuie sa stie si cand sa fie copil si sa mai uite de probleme. Fara veselie lumea ar fi in alb si negru in loc sa fie plina de culoare C******a

    RăspundețiȘtergere