Revelion început de pe 30

Vecinii mei s-au decis că nu-şi arată adevărata valoare dacă nu mă impresionează în fiecare zi cu ceva.

Ziua a început cu un nimic: o chitară care a fost chinuită până după-amiază, undeva deasupra.

În seara asta, pe mai puţin de -10 grade, au început revelionul. Artificii în faţa blocului, muzică la maxim venind dintr-o maşină, chiuieli, răcnete, câţiva nebuni care încing o horă. Oamenii n-au mai avut răbdare până mâine, au început de astăzi. Îi apreciez pentru curajul de care dau dovadă să stea afară pe aşa o vreme, zici c-ar fi miezul verii.

Până una alta, s-or mai linişti ei că frigul o să le îngheţe simţurile şi se vor da bătuţi mai devreme sau mai târziu.

Cert este că am numai vecini înzestraţi cu o mulţime de talente!

Tot omul mai face şi tâmpenii, nu?

În ultimul timp fac multe prostii(fără număr cum ar spune alţii), poate şi din cauza asta certurile cu mama sunt la ordinea zilei, mai ales acum când suntem amândouă acasă aproape întreaga zi.

Aseară sau, mai bine zis, azi noapte că era trecut de 1, mă tot foiam în pat. Îmi mutam perna când mai sus, când în jos. Evident că în foiala mea trebuia să dau ceva grămadă. Iar deşteapta de mine nu poate să ţină cana cu apă decât pe marginea noptierei, noptieră lipită de pat. La prima mişcare greşită a pernei, cana a fost vărsată, să nu mai spun că era plină, o gură nu băusem din ea.

O parte din apă ajunge peste mine în pat, o altă parte pe primul raft al noptierei, mai precis „Don Quijote de la Mancha”, care era lăsată deschisă cu semn pe la paginile 30 şi pe paginile cu probleme de economie nerezolvate încă, o altă parte a ajuns în unul din rafturile închise ale noptierei peste o anume parte a hainelor mele. Ce mai rămăsese în cană se scurgea uşor, uşor pe parchet, iar eu auzeam cum picură.

Abia la auzitul picăturilor am început şi eu să conştientizez ce se întâmpla. Mi-am aruncat laptopul din braţe cât colo, netul a picat instant şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi iau telefonul agitată şi să mă uit dacă e ok, să-l şterg, să-l pun în pat, abia apoi să ridic cana. Cana era deja goală, goală, bineînţeles. Primul lucru la îndemână, o bluză lăsată la uscat pe calorifer, o iau si o pun jos, pe udătură. Îmi iau frumuşel cartea şi foile, calculez pierderile, care nu erau chiar mari(avusesem şi noroc pe deasupra), îmi scot din raft hainele ude, le pun la uscat, şi decid că situaţia nu e gravă, că dimineaţă totul o să fie perfect. Totuşi mă gândesc că aş face mai bine să mă culc, că nu se ştie ce alte prostii pot să mai fac, era de-ajuns pe o seară. Sunt curioasă ce pagube o să mai cauzez astăzi. Sau de fapt, mai bine nu sunt!

Despre prăjiturile vecinei mele

Crăciunul a venit, m-a plictisit, a trecut. Acum, vecinii mei fac pregătiri intense pentru seara de revelion. Care mai de care îşi şterge geamurile, scutură covoarele, face cumpărături, se apucă de gătit.

Vecina mea de la parter ştie să facă un singur tip de prăjituri- nişte guguloaie cu cacao, cu o vişina la mijloc, date prin nucă de cocos. De 8 ani, îmi trimite în fiecare an, între Crăciun şi Revelion, prăjiturile la care ea e specialistă.

Ciudat este că, deşi de fiecare dată când văd prăjiturile încep să râd, le mănânc. Poate, doar pentru că le primesc o dată pe an, sau pentru că m-aş simţi prost să le arunc, mai ales că nu sunt rele la gust.

Până una alta, vacanţa se cam scurge, parcă nimic nu mă mulţumeşte îndeajuns, iar trecerea timpului nu face decât să înrăutăţească lucrurile.
Încep pe zi ce trece să-mi dau seama că eu şi blogging-ul o luăm pe căi diferite. Parcă nu mai e ce era, parcă cheful mi s-a dus, parcă nu mai am nicio fărâmă de talent. Sau poate doar nu mai am subiecte, poate sunt pretenţioasă eu şi nimic nu mi se mai pare că merită spus, poate încep doar să am o viaţă liniştită, fără evenimente sau efecte speciale.

Seara de Ajun

Lumea se pregăteşte în disperare pentru Crăciun şi-l aşteaptă cu atâta ardoare încât mă cuprinde sentimentul de vinovăţie că eu nu mă implic, că parcă nici nu ştiu că mâine e 25 decembrie.
Care cu cârnaţi, care cu decoraţiuni cu Moş Crăciun, numai eu stau şi ma uit la alţii.

De la Moş Crăciun îmi doresc multe: să mă facă să nu mai regret lucruri pe care le fac, să mă ajute să devin mai puternică decât sunt, mai impunătoare în anumite privinţe, mai înţelegătoare în unele situaţii, să mă plictisesc mai greu, să mă hotărăsc şi eu odată în privinţa carierei pe care o voi urma, iar în rest să mă păstreze aşa cum sunt.
Vreau să-i mulţumesc moşului pentru cadourile pe care ştiu deja că le-am primit şi care chiar au reuşit să mă bucure.

Până una alta, vă doresc "Crăciun fericit!"

Pregătiri de sărbători pentru vecinii mei

Vecinii mei s-au trezit la viaţă. Nu ştiu dacă spiritul Crăciunului e cel care a făcut să se întâmple asta, dar cert e că schimbarea situaţiei nu îmi foarte convine.

Ieri încercam să dorm. Unul din vecinii mei s-a apucat să-şi proporţioneze porcul cu un topor, că altceva nu poate pune românul, bineînteles, pe masa de Crăciun. Se auzea toporul lovind cu brutalitate şi furie oasele porcului. Simţeam că începe să mă proporţioneze pe mine, că a terminat deja cu bietul animal. După un timp a încetat.

Slavă cerului, încetase! Brusc eram iar adâncită prin portocaliul pernelor mele, probabil aveam şi un zambet radiant pe faţă. Apoi a început să se audă: Shontelle-Impossible. Iubisem melodia asta, apoi mă plictisisem de ea, cum fac cu orice lucru care îmi trece prin viaţă. Acum melodia era cântată cu disperare de vecina mea de deasupra, studentă la Medicină. Nu întelegeam, pur şi simplu nu întelegeam. De ce trebuia să behăie, să ţopăie, să facă un concert puternic în mijlocul după-amiazei? De ce atât de tare? De ce trebuia să se audă până în dormitorul meu, de ce nu mă lăsa să dorm? Pusese melodia pe Repeat, iar ea cânta încontinuu. Obosisem să-mi mai ţin una din mâini pe una din urechi, iar cu cealaltă ureche să mă împing şi mai mult în pernă. Obosisem să mă rog să tacă odată! Când, s-a întamplat! Melodia s-a terminat, imposibilul s-a produs, iar ea, vecina mea s-a oprit din cântat.

Era linişte din nou. Aveam din nou acel zâmbet tâmp pe faţă. Şi aşa am şi adormit.

Christmas is coming

Îmi miroase a sărbători. Este o atmosferă atât de plăcută: bradul împodobit, portocale, bomboane, ciocolată, colindele alea aşa frumoase în engleză, zăpadă peste tot, bătaie cu bulgări, distracţie la şcoală, lumea mereu bine-dispusă. Parcă ar fi raiul pe pământ.

Nu ar fi frumos să fie ala tot timpul? Aş putea suporta chiar şi frigul, ninsoare continuă, chiar şi gheaţa care mă face mereu să alunec, şi bulgării pe care mi-i iau în faţă!

Că tot e aproape vacanţă vă puteţi începe programul de filme, fie cu specific de Crăciun, fie filme siropoase, romantice, comedii, numai să intraţi şi mai tare în atmosfera sfârşitului de decembrie sau să vă numiţi că "întreprindeţi" ceva.

Moş Crăciun există sau Despre cum l-am găsit eu pe Moşul

Aţi fost minţiţi cu toţii că Moş Crăciun nu există, că părinţii sunt cei care vă fac daruri. Există! L-am găsit eu!

Este tinerel, mărunţel şi este şofer pe maxi-taxi. Mergeam în fiecare zi la şcoală cu Moşul, iar eu nu ştiam.

Ieri dimineaţă m-am urcat plictisită, bosumflată în maxi-taxi(era numai beteală peste tot), iar Moşul(şoferul cu o căciulă de Crăciuniţă) mi-a schimbat ziua. M-a întâmpinat cu un "Ho ho ho" voios şi m-a făcut să râd bună parte din drum.

În dimineaţa asta eram în întârziere şi am fost mulţumită când am văzut că maxi-taxiul "Caleaşcă a lui Moş Crăciun" nu plecase încă. M-am adresat şoferului cam în următorul fel:" Ah, credeam că l-am pierdut pe Moşu", la care el îmi răspunde:"Cum să-l pierzi pe Moş Crăciun? E imposibil să-l pierzi. Ia de la Moşu..." şi-mi dă în mână o dată cu restul şi biletul şi o bomboană.
Nu, nu i-am spus nicio poezie în schimbul boamboanei, doar i-am mulţumit şi m-am aşezat frumos la locul meu, ca la o serbare când fiecare se duce la locul său fericit că şi-a spus rolul fără să se încurce, iar Moş Crăciun i-a oferit ceva în dar.

Deci, dragilor, anul acesta nu aveţi de ce să vă faceţi griji, Moşul o să ajungă cu siguranţă la toată lumea, doar v-am spus că e tinerel şi voios tare. Dacă aveţi nevoie de pile la el, sau vă doriţi un cadou mai consistent, apelaţi la mine pentru că se pare că Moşul mă simpatizează.

"Prietenie,(...) putere, tinerete, fum"

M-am săturat să fie duminică, să mă trezesc târziu, să fiu obosită moartă, să mă străduiesc să mă refac şi să ştiu că am o grămadă de învăţat.

Aş vrea o vacanţă continuă. O distracţie continuă.

Să nu mai spun că vremea de afară e jalnică, chiar de lenevit.

Nu sunt în stare să concep un post cum trebuie, nici nu ştiu de unde dorinţa mea subită de a posta. Atât că deja mi se închid ochii.

LE: Am uitat să menţionez că deja m-am dat pe colinde şi pe portocale. Mai am să-mi împodobesc bradul şi m-aş simţi exact ca de Crăciun.

Condiţia umană a vecinilor mei

În general, aţi observat că am o problemă cu vecinii mei, sau poate au ei cu mine. Ultimile zile, de când cu bormaşina, a fost linişte. A fost de ajuns să moară unul din ei ca să se calmeze tot blocul.

Şi-or fi dat şi ei, oamenii, seamă că moartea nu iartă pe nimeni şi mai ales că nu favorizează pe nimeni. Unii au fost solidari cauzei, s-au unit, au ajutat familia mortului, restul s-au închis în casă, parcă fuseseră loviţi de ciumă, nu de o simplă moarte. Nu s-a făcut aşa mare tam-tam, l-au înmormântat creştineşte, iar acum toată lumea pare că a dispărut, parcă ar fi cu toţii plecaţi în vacanţă, nu am mai văzut sau auzit pe niciunul din vecinii mei în ultimile 2 zile, de când cu priveghiul mortului, zici că a murit întregul bloc.

Până una alta, din toată chestia asta am învăţat că trebuie să-mi tolerez vecinii, că nu se ştie când dau colţul atât ei, cât şi eu, şi e bine să ne despărţim "împăcaţi" unii cu ceilalţi şi măcar un "Bună ziua" aş putea să le arunc şi eu.

Atât am avut de zis, revin.