Lumea asta

mă uimeşte în fiecare zi. De fapt, nu lumea, ci minunata noastră ţară şi civilizaţia de care dăm dovadă.

Cum eu merg în fiecare zi la şcoală cu maxi-taxi cu prietenii O. si B., avem de ce să râdem împreună cam în fiecare zi. Azi, de exemplu, se aşează în faţa noastră o fostă amică de-a mea cu prietenele ei. La prima vedere păreau ok. Apoi a început una dintre ele: “Făăă, ia uită-te la blugii ăia din vitrina magazinului de pe dreapta! Sunt doar 950(voia, de fapt să zică 95) de lei, mai ieftini ca-n Bazar(Bazarul e, pentru cine nu cunoaşte Gorbaciovul, o chestie plină de ţigani), că în Bazar sunt 800(de fapt, 80). Prietena de lângă ea, un pic mai isteaţă a întrebat-o: “Cum fata, mai ieftini?” Proasta supremă: ” Aaaa, pai, făăă, mai ieftini că aştia măcar sunt din magazin nu din Bazar”. Prietena ei: ” Păi, fată, du-te-n Mall dacă vrei ceva mai bun.” Proasta supremă din nou: “Pai nu dau eu fă două milioane.”

Mai departe n-am urmărit discuţia căci mă săturasem de lipsa individei de inteligenţă. Nu m-a deranjat chestia cu Bazarul, ci mai mult ideea de a le vorbi prietenelor cu “fă”, lucru pe care nici bunica mea de la ţară nu-l face, şi de a vorbi atât de tare încât să te remarci în tot mijlocul de transport.

Normal că la cât de minunaţi eram, eu, O. si B. nu mai puteam de râs. Când să coborâm, se aude brusc o manea foarte dansantă, pusă ca sonerie la telefon. Şi mă gândeam eu aşa, dacă Proasta Supremă nu ar fi coborât cu o staţie mai înainte, acum, auzind acea manea, ar fi zis ceva de genu:”Fă, ce melodie mişto. Nu-i aşa că mi-o trimiţi şi mie pă telefon să-mi sune şi mie?”.

Bine macăr că scăpasem deja de ea.