miercuri, 31 martie 2010

Grevă prelungită

la nesfârşit. Stau de 3 săptămâni acasă pentru că profesorii din judeţul în care locuiesc sunt nemulţumiţi. Problema cea mai mare e că nu ştiu să spună de ce anume sunt nemulţumiţi: că nu au primit salariul pe luna trecută sau că nu au primit marirea de salariu promisă? Totul e pe undeva prin aer, nu se ştie nimic clar, elevii au început să se plictisească să audă " protestul continuă şi săptămâna viitoare, dar se fac câteva ore, orarul e afişat la avizier". 

Mai nou se aude că greva va continua şi după vacanţa de Paşte şi că e posibil să se îngheţe anul. Cred şi eu: elevii şi-au ieşit din orice ritm de învăţat, o să ajungem la şcoală ca după o vacanţă de vară, fără să ne amintim mare lucru din anul anterior de studiu. Nu ştiu cum o să se recupereze, nu ştiu dacă o să se poată recupera, dar mi se pare cea mai mare cretinitate să îngheţe anul, mai ales după ce am venit până în luna martie la şcoală. Măcar de stăteam tot anul acasă. Sper totuşi să nu se ajungă la astfel de măsuri drastice, unde doar elevii au de suferit, ei fiind nevinovaţi. Primarul oraşului nu e interesat de nimic, nici măcar n-a dat ochii cu profesorii chiar dacă au stat nu ştiu câte zile în faţa primăriei, de preşedinte nu mai vorbim, mai ales că deja şi presa nu mai mediatizează acest subiect. Toţi se poartă de parcă noi n-am face parte din România,  deşi sunt doar 110 km până la Bucureşti.

Iarăşi îmi pare rău că nu am un blog mai cunoscut astfel încât lumea să ştie cu ce dificultăţi se confruntă elevii din Buzău. 

Oameni buni, aplecaţi-vă urechea măcar să ascultaţi ce vor să spună profesorii, pentru că ei de-asta protestează în continuare şi poate aşa o să se termine totul curând.

Iar pentru elevii care încă mai vor grevă şi care probabil acum îmi zic ceva de dulce, spun că nimanui nu-i va plăcea să se ducă în septembrie la şcoală şi să mai înveţe o dată ce a învăţat anul ăsta. 

Sper ca după vacanţă să se încheie totul cu bine.

3 comentarii:

  1. Ce viata acolo la Buzau. Hmm vacanta nu gluma, eu dadeam teste in timp ce voi stateati frumos acasa. Ce chestie, parca voi nu ati exista pe harta. Sper sa nu se ajunga la ceva nasol pt voi din Buzau... za Radu

    RăspundețiȘtergere
  2. Uneori cel mai bun lucru e o... pauză! :)

    RăspundețiȘtergere