Mama e genul de femeie care nu prea-şi dă seama că-n unele momente ar trebui să-şi ţină gura. Vocabularul ei conţine cuvintele "cocalar", "manelar", "piţipoancă" şi nu se sfieşte să le folosească nici când e în preajma persoanelor de genul celor enumerate mai devreme.
Astăzi eram în maxi-taxi şi urcă o domnişoară, cam piţipoanca ea aşa, cu ochelari supradimensionali cu ramă de animal-print(există ochelari cu animal-print, dar discreţi şi chiar drăguţi; ei bine ăştia erau chiar naşpa), parul prins în stil şucar cu ditamai floarea(din pânză cauciucată, ma rog, niciodată nu mi-au plăcut genul ala de agrafe pentru păr), unghii de fiţă(erau portocaliu cu alb), iar accesoriile de pe mâini făceau toată ţinuta, rochia chiar era ok. Mama, recunoscând categoria fetei, dar şi un pic răutăcioasă, mi se adresează:" În ce hal arată şi piţipoanca asta... E ca X(şi-mi dă ea ca exemplu o cunoştinţă)".
Doar că a vorbit cam tare, pariez că domnişoara respectivă ne auzise pentru că stătea chiar lângă noi, dar mama nu şi-a dat seama. Eu cred că am roşit, destul de ruşinată, noroc că ochelarii de soare îmi ascundeau faţa şi ochii. Evident că i-am zis după aceea: " Mamă, ştii, ai vorbit cam tare", dar ea a zis ceva de genul:" Intenţia mea nu a fost să mă audă, dar lasă că dacă m-a auzit poate îşi dă seama că arată naşpa şi o să se uite de-acum în oglindă înainte să plece de-acasă şi o să-i prindă bine".
Totuşi ar trebui să am grijă de acum înainte când ies cu mama prin oraş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu