Ziua în amiaza mare

Să nu mai fiu întrebată vreodată ce am cu ţiganii. Singura întrebare care se acceptă este ce au ei cu mine.
Ziua "palpitantă" a început după ce am ieşit de la ore. Treceam cu "pretenii" O. şi I. prin centrul oraşului. O ţigăncuşă de-o şchioapă (îmi ajungea până la buric) , cu o basma înflorată pe fundal galben pe cap şi cu fustă lungă, se apropie de mine şi mi se adresează răstit:"fă, dă-mi şi mie un leu!" Parcă eu aş fi fost prietena ei din mahala şi o împrumutam cu bani. Înainte măcar se cerşea altfel, gen:" fata, dă-mi şi mie un ban..." Nu, domnule, asta voia un leu.

Cred că O. şi I. începuseră să râdă, dar eu în astfel de situaţii sunt pacifistă şi o iau cu binişorul: "Nu am, vezi tu ca am eu bani?" şi-i arăt că am mâinile goale, ca şi cum daca aş fi avut o grămadă de bani i-aş fi ţinut fix în mână. Mă aşteptam să creadă, dar de unde: "Hai fă, dă-mi, că ştiu eu că ai bani". Slavă cerului că a găsit pe cineva care părea mai "bogătan" sau mai darnic şi m-a lăsat în pace.

Mai târziu, am ajuns în faţa blocului cu O. Una din mesele înconjurată de canapele era ocupată de femeile de la noi din bloc care n-au ce face acasă. La cealaltă stătea un ţigan-model cerşetor, jegos, pe jumătate vopsit blond şi în tricou, pe când afară nu era chiar aşa de cald.
Şi tot dichisea el ceva pe măsuţă şi stătea concentrat acolo, că nici nu ne-a observat pe mine şi pe O. La început mie mi s-a părut că se pregătea de tras pe nas. Avea foiţe şi foiţe şi le tot sorta şi le pregătea de rulat. Apoi am văzut că era iarbă. Omar s-a uitat mai atent şi zice că era marijuana.(că noi şi ştim exact cum arată marijuana) Eu m-am uitat la femeile de vis-a-vis care n-aveau nicio gară cu ce făcea el, în timp ce copiii lor se jucau peste stradă, în parc. O. râdea. Eu nu aveam aşa mult chef de râs, mi se părea că aşa ceva nu se poate întâmpla în miezul zilei, în mijlocul lumii.

Şi să mai îmi reproşeze cineva că nu dau bani la ţiganii cerşetori...