marți, 12 octombrie 2010

Mi-am revenit!

După plâns de pe urma verii, căldurii, a lenevitului non-stop, a libertăţii, după ciocnirea de venirea şcolii, după pierderea oricărui chef de viaţă, a entuziasmului, a umorului, a oricărei urme de fericire isterica... mi-am revenit.

Fiecăruia ne trebuie un imbold, o mişcare care să ne motiveze să schimbăm ceva la starea în care ne aflăm.
Mi-am dat seama că nu o să am nimic de câştigat dacă continui tot restul anului să merg în scârbă la şcoală, din contră. Dacă nici printre prieteni nu ne mai putem simţi bine, atunci unde?

Am stat şi m-am gândit că e abia început de toamnă şi dacă acum mă plâng de frig, în ianuarie când nu or să fie mai mult de 0 grade dimineaţă nu o să mai am mai mult ce să fac.

Poate în ultima vreme nu am avut mulţi dintre noi o parte fascinantă de viaţă, dar sunt perioade şi mai frumoase şi mai puţin frumoase, peste care oricum trebuie să trecem şi pe unele chiar să le lăsăm în urmă. Dacă începem să ne deprimăm unde ajungem?

Deci nu. Aşa nu se mai putea şi sunt tare bucuroasă că am reuşit să mă mobilizez, să mă obişnuiesc cu programul meu de toamnă, să reîncep să văd partea frumoasă a lucrurilor şi să mă bucur de viaţă.

Dacă măcar aţi încerca să faceţi şi voi acelaşi lucru sunt sigură că ar începe deja să vă fie şi mai bine.
Până una-alta, Stiva`s back!

3 comentarii:

  1. Imi place postul;si eu experimentez cam aceeasi stare."Feels good to be back"cum s-ar zice.Si "good to have you back",de asemenea!

    RăspundețiȘtergere
  2. cris,prietena de familie!12 octombrie 2010 la 19:26

    tare cu sstiva`s back! :)) mia placut esty tare si chiar ai dreptate intotdeauna felicitari!nota 10 pt toate articolele tale!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. OOO da ! Stiva`s back, da asta e a cata oara ? :))
    Oricum bafta cu articolele, vezi sa nu-ti dezamagesti cititorii fideli, cum spunea si cris, nota 10 pt toate articolele :D

    RăspundețiȘtergere