joi, 30 decembrie 2010

Revelion început de pe 30

Vecinii mei s-au decis că nu-şi arată adevărata valoare dacă nu mă impresionează în fiecare zi cu ceva.

Ziua a început cu un nimic: o chitară care a fost chinuită până după-amiază, undeva deasupra.

În seara asta, pe mai puţin de -10 grade, au început revelionul. Artificii în faţa blocului, muzică la maxim venind dintr-o maşină, chiuieli, răcnete, câţiva nebuni care încing o horă. Oamenii n-au mai avut răbdare până mâine, au început de astăzi. Îi apreciez pentru curajul de care dau dovadă să stea afară pe aşa o vreme, zici c-ar fi miezul verii.

Până una alta, s-or mai linişti ei că frigul o să le îngheţe simţurile şi se vor da bătuţi mai devreme sau mai târziu.

Cert este că am numai vecini înzestraţi cu o mulţime de talente!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu