Vecinul meu şi noua sa pasiune

De câteva zile, unul din vecinii mei de deasupra, nu ştiu nici eu care, a început să-şi folosească tot mai mult bormaşina. A devenit ca un hobby pentru el, sau ştiu eu, o fi chiar sport extrem.

Ieri când eram sigură că vreau să învăţ pentru teză aveam o scuză: nu mă puteam concentra datorită zgomotului. Astăzi, nu mai trec cu vederea, vreau să mă odihnesc şi nu pot.
Şi îl aud în continuare. Parcă îi văd prin tavan şi printre etaje faţa satisfăcută şi fericită. Aştept să termine, să-mi cadă pereţii în cap, să pice blocul, că parcă asta şi-a pus în gând.

Bormaşina pare să fi devenit între timp buldozer, fiindcă zgomotul se amplifică. Devine enervant. Simt cum ochii îmi ies din orbite după noaptea nedormită care a trecut şi după toată energia pe care am terminat-o de consumat, într-un final, după o teză care a ieşit mai bine decât m-aş fi putut aştepta.

Şi încă se aude. Cred că vecinul meu se va plictisi de noua sa pasiune, abia după ce sunetul bormaşinei va deveni ca un cântec de leagăn pentru mine, iar eu voi adormi.

Despre cum se învaţă pentru o teză

Tipic mie şi multora din voi, lăsăm totul pe ultima zi.
Şi vin eu frumos de la şcoală cu gânduri serioase de a mă apuca de învăţat, imediat după ce mănânc. Niţel mai târziu, după ce-mi ascult melodiile preferate din perioada asta. După ce văd ce e pe la televizor.
Bun, deschid caietul. Înnumar lecţiile. Eh, sunt până în 15, sunt scurte, nici grele nu par, mai ştiu câte ceva de la clasă, am timp. Citesc prima lecţie, parcă pare un pic mai greu decât credeam. Mă ia somnul.
Mă culc. Mă trezesc peste 2 ore şi ceva. Gata, îmi fac o cafea să fiu strong toată seara şi mă apuc imediat. O iau de la jumătatea lecţiilor că acolo e materia mai grea, să scap de ea, gândesc eu sistematic. Îmi scot toate materialele posibile, le întind pe toate pe patul meu gigantic de mijloc, mă încurc în hârtii, precizări, deschid laptopul pe motiv „ nu ştiu nu ştiu ce, hai să caut pe net”. Verific facebook-ul, bineînţeles. Apoi îmi verific colegii, care sunt online, care învaţă, care ce mai face. Gata, hai, revin la oile mele. Mai învăţ o lecţie, mai dau un sms, mai citesc o data, mai reţin ceva. Sunt surprinsă în timp ce e trecut de ora 21, iar eu nu ştiu mare lucru. Nu-i nimic, că în maxim 2 ore adorm, pe motiv că mă trezesc mâine dimineaţă să repet ce „ştiu” sau să învăţ restul.
Mă bazez pe intuiţia mea „sclipitoare” şi sper că n-o să mă uit ca şi curca-n crăci la subiecte.
Wish me luck!

Bolboci

Am aşteptat entuziasmată plecarea la Bolboci încât nu mi-a mai stat gândul la nimic altceva. Pentru cine nu ştie, Bolboci este în Munţii Bucegi, pe valea Ialomiţei, este un lac de acumulare după ce mergi aproximativ 30 de km de drum forestier, de munte.

A meritat şi aşteptarea şi chinul pe drum. Condiţiile cabanei au fost ireproşabile, dar pe lângă asta am avut şi ce vedea. Am avut parte de bataie cu zăpada în luna mai, nişte peripeţii în peştera Ialomiţei, am tremurat pe 3 grade la pescuit, am facut primul meu traseu pe munte- 14 km pe jos până pe vârful Zănoaga(unde şi-au filmat videoclipurile Morandi şi Trei Sud Est, aşa ne-a zis tanti Puya, nu e nimic sigur), am luptat cu frica pentru urşi, cu niţică ploaie care ne-a prins pe munte, am alergat să vedem caprele negre la cariera de piatră, dar am rămas cu ochii în soare, iar răsăritul pe baraj a fost minunat.

M-am deconectat şi am ajuns acasă complet în formă şi încântată. Păcat că am avut teză şi a trebuit să mă întorc( am ajuns cu o oră înainte;chiar nu am învăţat nici măcar o frază), aş mai fi stat, pentru că de munte nu te poţi sătura.

Cineva mi-a spus ieri în timp ce urcam pe vârful muntelui că nu e greu să urci pe munte nici când eşti obosit. Cel mai greu e să începi să iubeşti muntele, pentru că atunci n-ar mai putea să lipsească din viaţa ta. Iar eu cred că are perfectă dreptate şi undeva în sufletul meu am început să-l iubesc.

*pozele imi apartin