Cum să te însori la 18 ani?

Astăzi am aflat că un vechi prieten din copilărie, de la ţară, pe care nu l-am văzut de mai bine de 10 ani, s-a însurat(dacă am fi păstrat legătura pun pariu c-aş fi fost invitată la nuntă). Şi nu avea decât 18 ani.

Când noi, ceilalţi avem o lume întreagă în faţă, un drum anevoios spre o carieră de succes, nu ne stă mintea decât la distracţii şi relaxare, el a decis să-şi limiteze toate aceste oportunităţi, să renunţe la şcoală, mai pe româneşte: "să-şi pună pirostriile în cap".

El are acum o mulţime de responsabilităţi ţinând cont că e stâlpul unei case, soţ, viitor tată şi cel care are datoria de a-şi hrăni familia, responsabilităţi pe care eu nu mi le-aş asuma nici la 25 de ani, dar la 18...

Am înţeles că a făcut asta datorită mizeriei în care trăia, sărăciei şi în speranţa unui trai mai bun. mai bun pe naiba.

După toate astea mă simt mulţumită: eu am tot ce-mi doresc, adus deja la nas, am nişte părinţi care-mi fac o mulţime de pofte, am o mulţime de speranţe, vise, drumuri pe care o pot lua, iar eu mă mai pot bucura de şcoală, de prieteniile pe care le am, chiar şi de notele de 3 şi 4 pe care încă pot să le iau.