Pregătiri de sărbători pentru vecinii mei

Vecinii mei s-au trezit la viaţă. Nu ştiu dacă spiritul Crăciunului e cel care a făcut să se întâmple asta, dar cert e că schimbarea situaţiei nu îmi foarte convine.

Ieri încercam să dorm. Unul din vecinii mei s-a apucat să-şi proporţioneze porcul cu un topor, că altceva nu poate pune românul, bineînteles, pe masa de Crăciun. Se auzea toporul lovind cu brutalitate şi furie oasele porcului. Simţeam că începe să mă proporţioneze pe mine, că a terminat deja cu bietul animal. După un timp a încetat.

Slavă cerului, încetase! Brusc eram iar adâncită prin portocaliul pernelor mele, probabil aveam şi un zambet radiant pe faţă. Apoi a început să se audă: Shontelle-Impossible. Iubisem melodia asta, apoi mă plictisisem de ea, cum fac cu orice lucru care îmi trece prin viaţă. Acum melodia era cântată cu disperare de vecina mea de deasupra, studentă la Medicină. Nu întelegeam, pur şi simplu nu întelegeam. De ce trebuia să behăie, să ţopăie, să facă un concert puternic în mijlocul după-amiazei? De ce atât de tare? De ce trebuia să se audă până în dormitorul meu, de ce nu mă lăsa să dorm? Pusese melodia pe Repeat, iar ea cânta încontinuu. Obosisem să-mi mai ţin una din mâini pe una din urechi, iar cu cealaltă ureche să mă împing şi mai mult în pernă. Obosisem să mă rog să tacă odată! Când, s-a întamplat! Melodia s-a terminat, imposibilul s-a produs, iar ea, vecina mea s-a oprit din cântat.

Era linişte din nou. Aveam din nou acel zâmbet tâmp pe faţă. Şi aşa am şi adormit.